„Semn 3
Tu nu-nțelegi că cel mai greu e sentimentul?
Tu nu-nțelegi că sentimentul unei pietre
o smulge și o zboară și-o atârnă
și-o plutește?
Tu nu-nțelegi că noi cădem lăuntrul nostru?
Că sentimentul de lăuntru
îl ținem greu, răzbătător prin pietre.
Tu nu-nțelegi aceasta?
Tu nu-nțelegi că stelele în sine
sunt un lăuntru din lăuntrul depărtat?
Tu nu-nțelegi că albul în desime
e negru împărat?”
~ Nichita Stănescu, Noduri și semne
O perdea de sclipire se întinde-n penumbră
vălurind necuvintele, îmbrăcându-le-n ceață
De prin ochi de ferestre avântate spre zare
luminează aprindere, senin,
dimineață
Undeva, neatinse, se zbat stele a gând
unduind căutarea înspre nimeni, niciunde
Doar surâsuri cărare, fără dor răzbătând
pe câmpiile bolții ce arată
și-ascunde
În clepsidre curg clipele, printre ramuri trec anii
deghizați în apusuri, răsărituri și nori
Din suspin se nasc umbre murmurând a tăcere
și-aruncându-se-n cale printre pași
trecători
Răsfoind pasager calendare-n spirală
ne-oglindim în minute ca în șoapte de ceas
neștiind pe alocuri de secunda abruptă
e bizară sosire
sau e scurt bun-rămas
Nicole
Doar Nicole... 
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.