Ce pot să mai spun decât.. apuuus!!! 🙂

Da! Deci… ce pot să spun. Veșnicul cald apus colorându-le pe toate în dulce galben-portocaliu. Strălucind, de zici că totul e, dintr-o magică dată, ..cu totul și cu totul altceva. Altcumva. Totul scapără. Mai luminos. Mai viu. Mai aprins. Până și gândurile cele mai mohorâte ți se scutură de cenușiu, căpătând dintr-o dată o tentă optimistă. Sau cel puțin ..pozitivă. Pentru mine e clar lucru. Unde-i aparatuuuul? Unde l-am puuus?.. 😀

Și zic ..ce pot să mai spun pentru că fiecare cu a sa variantă, oare nu?  Hihi.. păi, după cum urmează,

Ea: Ai văzut apusul?!!!
El : Aaani de zile…

😀

Mda.. Chiar nu sunt multe de spus despre ..apus. Apusul te lasă ..fără cuvinte. Este năucitor. Scot aparatul încercând repezit să surprind exact ce-mi văd ochii. Sau o fi ..ce-mi simte sufletul? Ce-o fi.. o fi, dar un lucru e sigur. Nu reușesc. Nu cred că voi reuși vreodată. Mereu mi se întâmplă la fel. Ceea ce-mi văd ochii e una. Ceea ce-mi răsare în poză, după poză.. după poză.. e alta. Și nu că n-aș apăsa pe buton secundă după secundă. Chiar asta fac. Dar degeaba. Una e ..acolo sus. Alta mi se ițește mie în ecran. Deși iese frumos până la urmă. Știți bine la ce mă refer. Orice fotografie cu soarele apunând e frumoasă în felul ei. Dar eu mă refer la ..acel ceva.  Acel ceva care e ..diferit. Magic. Nu poate fi surprins chiar ușor. Un magic ..ceva care are  nevoie de un subiect ca să capete formă. Ca să rostească. Predicat are deja. Și anume ..radiază.

Așadar, subiect. Orice și oricine ar putea fi subiect. Când raze de aur se răsfrâng în ploaie fermecată peste tot și toate, ..o casă, o frunză, un încântător copac, ..o șuviță de păr mângâiată dulce de lumină, un obraz de copil zâmbind șugubăț sau privirea celui de lângă tine, mijind ochii ușor, ..o magică floare, o cărare, un lac sau ..un cățel, toate devin pentru câteva clipe bune ..subiect. Și toate radiază. Se hrănesc cu lumină. Emană culoare. Mult galben și mult portocaliu. Cu cât mai aprins și mai jucăuș, cu atât mai tainic.. Liniștitor.

Sentimentul este de mult ..popas. Oprire și ieșire colorată din timp. Evadare. Și aproape uiți să respiri. Uiți că tu ești aici și el e ..acolo. Ai pășit în apus. Și el a coborât în tine. În acum. Pentru o clipă sunteți unul și același ..cântec. Același refren. Poate strofele spun povești puțin diferite, dar miezul este același. E plin de raze.

Da, da, ..strofele. Părți din același întreg, trepte din aceeași spirală. Rostogolire inspirată spre un ..netimp. Un interior al secundei în care locuiește esența. Tăcerea care respiră și care pulsează prin noi. Gândurile și trăirile noastre rotindu-ne continuu, repetitiv, încercând să ne arunce în redevenire perpetuă. Anotimp după anotimp. Treaptă cu treaptă. Torcându-ne pașii ca norii.. Mereu aceiași, mereu diferiți.

Deci, fire de apus..