Și-i soare iar,
ca un hotar
între romanticul florar,
gustos și dulce cireșar
și tainicul acuși gerar…

Belșug sau lipsă în hambar,
dar vis de viață și vlăstar
al fiecărui gospodar…

Stingher culoar
ce-atinge doar
al gândului adânc altar
din magicul covor stelar
spre trist apus crepuscular
cu lună plină sau pătrar…

Fărâme de imaginar
ce-apar,
dispar
punctând arar
cu frunze arse ce tresar,
pași de noiembrie-cântar
între atunci și trece iar…

C-așa e veșnicul brumar,
umil, distins octogenar
cu zâmbet trist și cald fular,
rotind norocul
ca un zar
între penumbră și solar…

Aceste versuri au fost scrise acum ceva timp… noiembrie 2022, cu ocazia unei mini-provocări printre rime-frunze, pe blogul Poteci de dor,

reamintire adusă acum, printr-un Like surpriză 😀 ,via unui alt blog pe nume Hopeless…
Sinceră să fiu, nu știam exact unde anume să(-mi) amplasez poezia, în momentul în care am zărit aprecierea 🙂

Dar acum… mulțumesc frumos pentru ambele ocazii!!
Pentru inspirație, acum doi ani și… pentru reamintire respectiv, acum două zile, dacă nu mă înșeală memoria.

Vă ofer cu drag aceste mini-petale atât de fain și luminos colorate!! 😳☺

Ideea de a publica versurile aici azi mi-a fost dată de postarea tot a colegei de blogging Hopeless… cu titlul Nor, dor și un pic de umor  😀

Plus de ideea că, dat fiindu-le periplul printre rime, frunze… toamne, aceste versuri își vor fi câștigat deja dreptul de a fi publicate și ele ca atare. 😇

Cât mai este încă puțin de octombrie soare…

Încă o dată,
din suflet
cu mult
mulțumesc!

Și-un weekend
frumos însorit,
vă doresc!

Sau desigur…
un weekend ușor,
cu mult spor
tuturor!

Nic🍂le