“She is free in her wildness, she is a wanderess,
a drop of free water.
She knows nothing of borders
and cares nothing for rules or customs.
‘Time’ for her isn’t something to fight against.
Her life flows clean, with passion,
like fresh water.”
― Roman Payne

De mi-ai fi vers, poem aș înflori,
o lume nouă s-ar așterne la picioare
de mi-ai fi lună, eu soarele ți-aș fi,
iar stelele ne-ar străluci

a sărbătoare

De mi-ai fi umbră, lumin-aș radia,
întreg eterul ne va fi îmbrățișare,
iar de mi-ai fi culoare, în nuanțe aș dansa
cu fluturi și petale moi

în soare

De nouri și izvoare tu mi-ai fi,
eu-n văi și albii m-aș preface în adânc de noapte,
căci drumurile toate câte-mi sunt
pe tine te vor trage

mai aproape

Râu, maluri și oceane de mi-ai fi,
eterul mi l-aș face răsuflare
o taină ca a noastră pe pământ
esență îmi va fi,

din picuri reci de mare

O ploaie-ntreagă de-ar acoperi
și case și ferestre și trotuare,
tu raza mea de vis aprins ai fi,
ți-aș deveni

și veste și chemare

Cărare infinită te-ar păși
ca pe un dar de la zenit și-albastru,
iar gândurile-ți toate-ale mele-or fi
turnând eternul efemer

din astru

Căci vară îți voi fi de toamnă-mi ești,
cu frunze-uscate, iarnă și departe,
blând, primăverile-ți vor îmbrăca bujori
și trandafiri, din rosturi

și din șoapte

De umăr îmi vei fi, eu îți voi fi privire,
cu aripi de plutire și astrele cununa
nuntirii-aievea-n magici zori de zi,
topindu-mi astăzi

într-un totdeauna

Zbura-vom curcubeu, de aer tu mi-ai fi
și răsărit și-apus, și liniște și geamăt,
cu zâmbetele, lacrimile toate
redevenindu-ne senin

din magic freamăt

Și vom așterne-a vânt ce unduie parfum
capitol, rând și vers din strofe poezie,
spirale ce destramă a ceasului bătaie
foșnind a dor

și-a toate câte au fost să fie

Pe data de 18 iunie 2015 am publicat pentru prima dată aici Draga mea Phoenix,

poezie inspirată atunci dintr-un asfințit incandescent. Un cer parcă topindu-se la final de zi, doar pentru a redeveni… a mă redeveni, am simțit atunci.

Apoi an de an am rescris redevenirea… redimensionată treptat în incandescența trandafirilor, a mușcatelor aprinse, a macilor și bujorilor explozie, un continuu dor nedefinit, un puls, o căutare… încercând poate cumva mereu să răspund la o întrebare citită atunci undeva magic,

„Știai că ploile de vară sunt de fapt norii transparenți ce vor să fie oameni?”

Și am rescris, repetat… reluat, reformulat. Însă cred că răspunsul… a fost mereu acolo, ca printre raze de vis,

„Eu te port în lumina pe care îmi imaginez că o voi primi. […] Venind din privirea ta. […] Parfumul meu e la tine, în ploaia care îmi ești, …” 

Cu stele, petale și nori.. și drag,
aceeași Nicole

On June 18th 2015 I posted for the first time here Draga mea Phoenix,
which I then translated a year later into My dear Phoenix,

poem inspired by an incandescent sunset sky.
A sky that seemed to be melting at the end of the day,
only to become again anew… I felt then.

After that, year after year I rewrote the fiery „becoming”…
resumed time and again in the roses’ incandescence,
the bright geraniums and the poppies’ red burn,
the peonies’ sweet burst, a continuous longing,
undefined, a pulse, or a search…
trying perhaps to answer a question
still ringing silently at the back of my mind…

And I kept rewriting… resuming and rephrasing repeatedly,
but I think now that the answer has always been there,
and all around here,
among rays of magical dream

With stars, petals and clouds…
and warm wishes,
Nicole