munți | Doar Nicole...

“Noaptea trecută am visat-o. Eu locuiam pe malul drept al râului
iar ea pe malul stâng. Fără să știm, ne rugam amândoi în același timp
să primim o iubire adevărată. Și am primit.
Ne-am întâlnit într-un vis și așa am aflat că împărțim aceeași iubire.
De atunci caut o modalitate de a traversa râul. Nu există pod
iar apele sunt adânci și învolburate. Curenți puternici îl străbat.
Am mers în aval, am mers în amonte dar nu am găsit nimic.
Tot mai caut o punte care să mă ducă la împlinire.
Între timp… iubesc și sunt pe jumătate fericit.”
― Moise D. (Naivul), Între cer şi pământ

Pe ape senine, prin munți de argint
plutește-amintirea, se-oprește și-ascultă
Îți simte oftatul, îți mângâie fruntea
și-alunecă moale ca o țesere mută

Te-ntrebi de trecerea-i are vreun sens
pe culoarul îngust al clipelor scurse,
Dar în văile adânci cu susur de timp
se-ascunde suspinul din zâmbete-apuse

Și o cauți mereu, dar pașii-i ușori
coboară cărări și urc-anotimpuri
Pictează un soare pe-o pânză de nori,
cu sufletul dor desprins din răstimpuri

Ea îți este lumina ce-aprinde spirala
și soarbe culoare și umbre în ea,
Ecoul răsfrânt al toamnelor reci,
și-al serilor vis din colțuri de stea

Pășești peste frunze ca peste secunde,
pășești și prin alb de ninsori labirint
Destinul îți pare un tremur de gând
pe ape senine, prin munți de argint