Arhive etichetă | magic

Am trăit… și-am ajuns în rai

 

“Lacrima e soră cu noi, doar e din mintea mea căutându-și inima…”
~ Nicole Sara – 20 iunie 2015

 

Cred că mi-ai fost și înainte de a-mi fi,
îmi ești întotdeauna și îmi vei fi mereu,
pășind pe lungi culoare-gând, deschizi ferestre
lăsând să zboare boarea sufletului meu

Ești ca un cântec care trebuie cântat,
o simfonie de miresme împletite cu cuvinte,
ai picurat îmbătătoare lume în al meu visat
și-o rană dulce de aducere aminte

Esență de ființe sculptându-se din umbre și din cer
suntem, sorbind poțiune magică cu licăriri de soartă,
iar rana… e curată și absolut sublimă,
prin pulbere de astre, ea magic se transformă-n poartă

Ești ca o carte bună pe care o citesc în vreme ce o scriu
din pași și treceri, labirint, tărâmuri pasagere,
oameni frumoși și plini de-atâtea lumi…
dar dincolo de toate și de toți, m-ai construit din nori și stele

Acolo unde praful stelelor, nestins și neatins,
aprinde căutări în zare suspendate,
m-am aplecat încet peste al ploii nor,
ca să culeg senine lacrimi adânci și amânate

Ești ca o inimă ce dă inimii mele puls și rimă,
refren divin ce colorează întuneric, drum.. făclie
ce luminează vii cotloane-adânci de viață
făcând s-apară uși ca prin magie

Culese anotimpuri din franjuri de ființă
alină-ncet dureri aprinse cu aripi lungi și calde,
aproape.. se aude murmur de surâs
departe.. strălucește o pădure de smaralde

Ești ca un aer răcoros din vârf de munte,
care-mi colindă liber dealuri, câmpuri, văi…
făclie îmi devine cald a ta umblare,
privindu-mi lumea doar în ochii tăi

 

Nicole

 

 

Înserare…

 

 

Pe înserate…

acea înserare când Timpul se-așează la taclale cu Luna, iar dup-amiaza târzie își îngână luminile cu tăcutele umbre,

mi se-aude un cântec.

Ca o cărare, mi se îngână, când dreaptă, când șerpuind… continuu chemându-mă pe nume.

Ora aceasta… nici zi, nici seară, nici lumină, nici umbră… penumbra aceasta de trecere, nici sus, dar nici jos, nici aici, nici acolo… înfiripă atâtea amintiri, atâtea doruri. E mereu atâta bucurie și atâta nostalgie întrepătrunzându-se. Atâta cald.

Se închide o lume și deschide o alta.

O nouă lume, în care tăcerea capătă un nou croi, zămislit ca din turle de cer coborâte aproape din crepuscul. Iar tăcerea aceasta îmbracă evantaiul de lumini și umbre într-o mătase atât de fină… mătasea de foșnete mute ale unui nou amurg.

Reflexii de murmure aurii îmbracă ziduri și frunze… și petale și ramuri în strălucire eterică vălurind cald, parcă șoptindu-și liniștea printre secunde și adiind a miracol… mereu același, mereu diferit.

Te întrebi uneori unde se ascund clipele când nu vor să fie găsite… și când pulsează prea tare a trecere. Când se conturează un gând prea adânc.

Nici o îndoială că stau cuibărite în această lume a unduirilor de înserare.. devreme, târzie. Așteaptă tăcute, deghizate în ne-timp!

Întotdeauna am iubit răsăritul apusului. Ca o mantie de regăsire acoperind neajungeri,  dizolvând șovăieli, îndoieli… spălându-le întru limpede și curat.

Absolvind ziua întru etern.

 

 

Miez, șoapte, adieri…

 

 

Pași tăcuți ce brăzdează lumina,
aerul verde, tulpina,
miez de cântec – mister
ce îmbracă grădina…

Urme calde și moi,
ceasuri reci – vechi și noi –
deveniri, labirinturi
împărțind tot la doi

 

Albe raze în noapte,
goale zgomote, șoapte
în acord de rostiri,
nor de murmure sparte

Colț de umbre senine,
adieri dinspre tine
unduind printre rime,
fărâmițe sublime…

 

You can find the English translation of this post on starrysteps.wordpress.com

Nicole

 

 

Clipe chemare

 

“Love is like a season,
it ebbs and it flows,
sometimes we’re like Summer, Fall and Winter,
but it’s Spring that I long to know.”
― Anthony T. Hincks

 

 

Raze alene ating pervazul de lemn,
încet îl cuprind în treceri de cald și lumină
și umbre de tine țesând
îmbracă stingher
etern labirint în suflet cu-o voce străină

Din cântecul vechi al căderii și uimirii că-mi ești
răsar aievea noi trepte și o nouă cărare,
Din clopote grele-mi răsună
a vreme și rost,
un magic senin și curat din zori de chemare

 

Visând am ascultat și infinită-mi părea clipa…
Fereastra gândurilor zăvorâtă îmi era,
dar s-a deschis în vânt
și ploaia rece
căzând ascuns în noapte albastru mă chema…

De ce-ai strigat? Oare de ce te-am auzit?
Răspunsurile toate și ajungeri mi s-au întâmplat…
găsiri necăutate, alb de lună, zori de clipe,
semne din soare, zâmbet murmurat

Sorbit-am din al zărilor nestins pocal
culoare, anotimp și-atingeri de azur
Te-nchipuiam zenit,
nedespărțit pe boltă
dând veșniciei spațiului și timpului contur

 

Umblarea îmi rotește a zare, șoapte și surâs,
a nou din amintiri, alegeri și aprinderi
arzându-mi regăsiri, speranțe și temeri,
topindu-mi ghem de soare
din nouri de cuprinderi…

Căci numeri iarăși clipele-mi căzute-n iarbă
și orișice petală stelar aprinsă-n cer,
și-aduni lungi unduiri crestate-adânc în aer
cu aripi largi și triste
turnate din eter

 

Nicole

 

 

Vechiul din nou…/ The old in the new – on my new blog

 

La link-ul de mai jos puteți citi întreaga postare,

 

Click the link below to read the full post on my new blog,

The old in the new…

 

 

Flori de lumină…/ Flowers of light

 

“Sometimes when I look at you, I feel I’m gazing at a distant star.
It’s dazzling, but the light is from tens of thousands of years ago.
Maybe the star doesn’t even exist any more. Yet sometimes
that light seems more real to me than anything.”
― Haruki Murakami, South of the Border, West of the Sun

 

Atunci când sideful unei clipe
sclipește palid
de pe-o rază-atingere
coborâtă din zi,

fir de stea de departe m-ajunge,

Mă întreabă ca-n vis
despre culori și amurguri,
despre nori,

despre îngeri și tine,

Mă îndeamnă să zbor iarăși
a gând și cuvânt de senin
și aproape

a petale de cer…

Să aflu cărări, învieri,
adieri de care uitasem,
mă îndepărtasem…

Să le respir lumina,

rădăcina, tulpina
strecurându-li-se firav,
luminându-mi a cale,

A magic și soare,

prin murmur de umbră
din inima mea

 

 

 

When the shimmer of a moment
flickers so pale
at the touch of a sun ray,

a star’s trail crosses my way,

It asks me as if from a dream
about colors and sunsets,
about clouds,

about angels and you

It urges me to fly again
on wings and words from the blue
and the closeness,

from petals of sky..

To tread on pathways and alleys,
breezes almost forgotten
that I thought gone astray…

To breathe in their brightness,

roots and stems, their likeness
easing up in pure lightness,
lighting up all my steps

Of magic and sun,

a shadow’s murmur
from deep in my heart

 

 

 

“Sometimes, language is the sound of longing.”
― Simon Van Booy, The Secret Lives of People in Love 

 

Nicole

 

 

Magic…/ LAPC – „Magic” on my new blog

 

Dați click pe link-ul de mai jos pentru a citi întreaga postare,

 

  Click on the link below to read the full post and follow the new blog,

Magic…/ Lens-Artists Photo Challenge #279 – Magical

În umbra unei stele…/ In the shadow of a star (I.)

 

I. Cer prins între…/ Caught between skies

 

“She stood lost in eternity… watching the immense sky…”
Angela Carter, The Magic Toyshop

 

Mi-ai redefinit primăvara și vara
într-o seară când pluteam amândoi rătăciți,
aveam umbre de-apusuri pe gene
și noi lumi ne șopteau cum să fim

fericiți

 

Cu parfum și esențe din șnur de culoare
am pictat ca prin ceață bucuria de doi,
și rostiri crestând blând ca o daltă cerească
ne-au croit ca-n vis treaz din magia

de noi

 

De atunci îmi șoptești iar și iar printre stele
cu surâsul tău cald și albastru-n privire,
prin suspin de-anotimp tremurând nor de iele
și din gânduri petale, din eter

devenire

 

Iar cuvintele tale purtătoare de dor
îmi sculptează și-acum dinăuntru de mine
dimineți cu șuvițe stinghere de raze,
desenându-mi mereu amintire

de tine

 

„… Merg pe trotuare, privesc zâmbind în jur, dar sunt orbită doar de lumina unei lumi care se cască adânc în mine și mă soarbe înspre înăuntru, ca înspre un fantastic abis plin de dor și parfum de esențe vii. Cascadă mereu proaspătă de noi. Caut neașteptatul sărut din cald de zori picurând dimineață printre gene, în gând, printre șuvițe de raze…  șnurul de curcubeu îmi taie mereu răsuflarea, fremătându-mi prin sânge. Iar  norii.. norii, cum vor mai putea fi ei oare vreodată la fel. Îmi vor fi implacabil totul și nimic în același timp. Amețitoare albă spirală spre frumos și asumat neant, înspre o adâncă, fantastică lume. O lume de vis treaz izvorând dintr-o respirație care mă respiră, m-a respirat, sublim. …”

 

Continuare de aici,

Un refren de poveste…/ A late love story’s writing

 

Nicole

 

 

Foșnet de Sânziene…

 

 

Povestea lor merge mai departe,

cu mireasmă diafană
foșnind galben,
dantelat
prin șoapte brodate cu dor,

cu adiere de infinit

 

picături rupte din stele,

cusute cu fir magic de borangic,
depănând din fus de amintire
eșarfă etern solară
vălurind umbre diafan,

a visare trează,

 

mereu ca de pe aripi de fluture,

rostite din nou și din nou
de printre înțelesuri… de neînțeles,
plutire printre spume aurii
de flori

de sânziene

 

Nicole

 

 

 

Esență de nor…

 

 “She is free in her wildness, she is a wanderess,
a drop of free water.
She knows nothing of borders
and cares nothing for rules or customs.
‘Time’ for her isn’t something to fight against.
Her life flows clean, with passion,
like fresh water.”
― Roman Payne

 

De mi-ai fi vers, poem aș înflori,
o lume nouă s-ar așterne la picioare
de mi-ai fi lună, eu soarele ți-aș fi,
iar stelele ne-ar străluci

a sărbătoare

De mi-ai fi umbră, lumin-aș radia,
întreg eterul ne va fi îmbrățișare,
iar de mi-ai fi culoare, în nuanțe aș dansa
cu fluturi și petale moi

în soare

De nouri și izvoare tu mi-ai fi,
eu-n văi și albii m-aș preface în adânc de noapte,
căci drumurile toate câte-mi sunt
pe tine te vor trage

mai aproape

Râu, maluri și oceane de mi-ai fi,
eterul mi l-aș face răsuflare
o taină ca a noastră pe pământ
esență îmi va fi,

din picuri reci de mare

O ploaie-ntreagă de-ar acoperi
și case și ferestre și trotuare,
tu raza mea de vis aprins ai fi,
ți-aș deveni

și veste și chemare

Cărare infinită te-ar păși
ca pe un dar de la zenit și-albastru,
iar gândurile-ți toate-ale mele-or fi
turnând eternul efemer

din astru

Căci vară îți voi fi de toamnă-mi ești,
cu frunze-uscate, iarnă și departe,
blând, primăverile-ți vor îmbrăca bujori
și trandafiri, din rosturi

și din șoapte

De umăr îmi vei fi, eu îți voi fi privire,
cu aripi de plutire și astrele cununa
nuntirii-aievea-n magici zori de zi,
topindu-mi astăzi

într-un totdeauna

Zbura-vom curcubeu, de aer tu mi-ai fi
și răsărit și-apus, și liniște și geamăt,
cu zâmbetele, lacrimile toate
redevenindu-ne senin

din magic freamăt

Și vom așterne-a vânt ce unduie parfum
capitol, rând și vers din strofe poezie,
spirale ce destramă a ceasului bătaie
foșnind a dor

și-a toate câte au fost să fie

 

Pe data de 18 iunie 2015 am publicat pentru prima dată aici Draga mea Phoenix,

poezie inspirată atunci dintr-un asfințit incandescent. Un cer parcă topindu-se la final de zi, doar pentru a redeveni… a mă redeveni, am simțit atunci.

Apoi an de an am rescris redevenirea… redimensionată treptat în incandescența trandafirilor, a mușcatelor aprinse, a macilor și bujorilor explozie, un continuu dor nedefinit, un puls, o căutare… încercând poate cumva mereu să răspund la o întrebare citită atunci undeva magic,

„Știai că ploile de vară sunt de fapt norii transparenți ce vor să fie oameni?”

Și am rescris, repetat… reluat, reformulat. Însă cred că răspunsul… a fost mereu acolo, ca printre raze de vis,

„Eu te port în lumina pe care îmi imaginez că o voi primi. […] Venind din privirea ta. […] Parfumul meu e la tine, în ploaia care îmi ești, …” 

Cu stele, petale și nori.. și drag,
aceeași Nicole

 

 

On June 18th 2015 I posted for the first time here Draga mea Phoenix,
which I then translated a year later into My dear Phoenix,

poem inspired by an incandescent sunset sky.
A sky that seemed to be melting at the end of the day,
only to become again anew… I felt then.

After that, year after year I rewrote the fiery „becoming”…
resumed time and again in the roses’ incandescence,
the bright geraniums and the poppies’ red burn,
the peonies’ sweet burst, a continuous longing,
undefined, a pulse, or a search…
trying perhaps to answer a question
still ringing silently at the back of my mind…

And I kept rewriting… resuming and rephrasing repeatedly,
but I think now that the answer has always been there,
and all around here,
among rays of magical dream

 

With stars, petals and clouds…
and warm wishes,
Nicole