GÂND FUGAR- ca o dorință arzătoare


Bucuria alături de cei dragi:

,, Prefer să-mi spui câteva vorbe de consolare și de iubire acum, cât mai trăiesc, în loc de un poem sfășietor la moartea mea.

Prefer să-mi dăruiești o floare acum, în loc să-mi aduci un buchet frumos când nu voi mai fi.

Prefer să mă bucur de cele mai mici detalii ale existenței acum, cât sunt viu, și nu manifestări senzaționale sau importante la moartea mea.

Prefer o mică rugăciune acum, când trăiesc, în loc de un epitaf poetic pe mormântul meu.”

Să ne bucurăm de cei dragi, acum, cât mai sunt printre noi!

( Gânduri inspirate și preluate de la Humberto A. Agudelo C.)

GÂND DE VACANȚĂ


Când copii își depășesc părinții

Carnet de note și coroniță.

Cu un așa carnet de note nu poate urma decât o vacanță minunată!

Coronițe de altădată

Gând la gând cu bucurie, pentru mine o mare bucurie.

Când avuția de bunuri devine avuție de oameni


  Nimeni nu este sărac pentru că își dorește asta cu adevărat. În schimb bogatul devine avut pentru că vrea și se preocupă să devină și mai bogat. Sunt voci care spun că bogăția vine de la Dumnezeu, conform expresiei biblice „Domnul a dat, Domnul a luat, numele LUI fie binecuvântat”.

De cele mai multe ori goana după bunuri trădează fuga de oameni, înstrăinarea, ceea ce duce inevitabil la mizerie umană, subminând sau chiar anulând orice punte spre morală. Cineva spunea:” a trece de la sărăcie la bogăție înseamnă doar a schimba o mizerie cu alta…

Există însă și o bogație sufletească generată și alimentată de: puterea de a dărui. Dăruind celuilant, necondiționat și neașteptat, o fărâmă, o lescaie din ceea ce ai. Puterea acestui gest, dincolo de satisfacerea unor nevoi omenești, este fascinantă și nici măcar cei implicați nu pot exprima suficient efectul spiritual generat. Astăzi eu trăiesc acest sentiment. Minunații mei colegi de liceu au făcut posibil acest lucru. Începând de astăzi mă consider bogat. Mulțumesc dragilor! Îmi doresc ca această energie generată de gestul vostru să hoinărească veșnic prin Univers. Această energie minunată ce s-a născut în copilăria noastră, acum zeci de ani, e încă vie și ne susține, ne ghidează în drumul nostru spre infinit…

Tuturor o melodie dragă mie:

Moș Crăciun.

RATE,GASTE SI COPII


Bucurie mare cu rate,gaste si copii

BUCURIE MARE


EMMA-VIANA

20160717_151200Fata lui tati, ce mai bucurie…

BUCURIE MARE(80)


ZAMBET DE BUCURIE

Zambet de bucurieZambet bucurie mare ignorand caldura mare a verii.

BUCURIE MARE(79)


PRIMA PRIETENIE

prima prietenie

 

BUCURIE MARE(78)


SALATA DE SEZON

Hai la salata de rosii, castraveti si ceapa rosie...

Hai la salata de rosii, castraveti si ceapa rosie…

Paul mancand salata cu mare bucurie, o salata de vara…

BUCURIE MARE(77)


LA TRAIN DELIVERY 2014

Train delivery 3

La evenimentele ,, TRAIN DELIVERY 2014” organizate la Gara de Nord din Bucuresti.