La tine totu-i pe măsură.
Mâncarea zice: ia-mă-n gură.
Iar apa zice: nu mă bei,
Sau poate un suc vrei să iei?
Iar când afară a-nserat,
Un gând te trimite în pat,
Dar tu ești încăpățânată
Și tot mai stai afar’, pe vatră.
Nu vă gândiți, nu e o fată,
E ziua cea îngândurată
Ce ca o fată dănțuiește,
Chiar dacă scade sau iar crește,
Chiar dacă-i puțin încruntată,
Cu cer senin sau înnorată,
Mereu ne-ndeamnă să zâmbim,
Să fredonăm, să dănțuim.
Bună ziua dimineții!
Făcut-ai programare pieții?
Cu trei ridichi și doi ardei
Făcuși salată, dacă vrei.
Adaugi două păpădii
Și untișor, de vrei să știi,
Ba chiar pui și o ștevie,
Să-i dea acreală repede.
Un bob de sare poți să pui,
Și niște zeamă de lămâi,
Ulei de care ai prin casă,
Măsline sau rapiță deasă.
Și ca decor, poți așeza
O floare de nu mă uita.
Joc table cu sufletul meu, și fiecare zar îmi este treaptă ce trebui depășită, chiar de-i greu, cu gândul bun și judecată dreaptă. Joc table cu sufletul meu, și fiece mutare e un prag, atent sunt cum să trec de el, cu drag încerc să nu greșesc, de-i pasul greu. Căci doar cu drag poți […]
Joc table cu sufletul meu (2)
Opriți timpul, că vreau să cobor,
Să mai trăiesc o dată tinerețea-n zbor,
Să mai fiu, de se poate, copilul jucăuș
Ce-adună praf de stele în mâinile căuș.
Vreau iarăși primăvară să fie-n viața mea,
Să se deschidă muguri pe tânără smicea,
S-apară frunză verde, în verde crud vopsit
Prin codrul, peste iarnă, ce mi-a fost adormit.
Dar primăvară-n viață o dată ne e dat
Ca să trăim în zâmbet și vesel colindat,
Iar dacă iarna vieții pe cale ți-a sosit,
Să-ți iei “la revedere”, căci timpul s-a sfârșit.
Era undeva, prin brumar 2017, sau poate prin brumărel 2016. Nu mai știu, linkul lăsat cândva în această ciornă nu mai duce nicăieri.
De astăzi am dreptul să fiu posesor de buletin, cum se spunea pe vremea mea, sau carte de identitate, cum se spune azi. O fi bine? Nu știu. De azi sunt răspunzător pentru faptele mele. Este primul prag de maturitate. Dar chiar sunt matur? Asta rămâne de văzut.
Așa am fost felicitat.
Întâi a plouat cu trei fulgi de zăpadă,
Și apoi a stat, a încetat să cadă.
Dar acum iarăși din cer se cerne,
Pudră de zahăr în pături eterne.
Totul e alb, și curat, parcă-i nou,
Nu se aude nici un ecou,
Căci e furat de-acest strat de zăpadă,
Care din cer, tot mereu vrea să cadă.
Parcă e iarnă? Așa s-ar părea,
Afară-i alb, alb și-n inima mea,
Ceru-i cernit și tot cerne zăpadă
Ce peste lume mereu o să cadă.
Asta era ieri. Azi încă ninge, cu fulgi mărunți, ninge “lin, ca-n frații Grimm”.
Ascult muzică. Ascult melodii cu dor de tine, cu dor de mine, cu dor de noi amândoi.
Pierdut este timpul în care erai, în care eram, în care noi ne eram, ca să trăim și să ne trăim viitoarele amintiri.
Și deodată casa e goală, căci doar eu mai sunt, în rest doar amintiri, în culori pastelate, care nu mai au sonor, amintiri mute, care deja par a fi ca un fum, ca un val de ceață ce se destramă încet.
Și mă întreb: oare mâine soarele va răsări în ceață, sau azurul va fi limpede?
Ascult muzică, un cântec plin de dorul de tine, de dorul de mine, de dorul de noi doi.
E soare iar pe strada mea
Dar mi-e teamă că mi-l va lua
Vreun hoț, om rău sau cineva
Care vrea umbră-n strada mea.
Îl voi păzi și zi, și noapte,
Îl voi cânta în dulce șoapte
Ca să nu plece nicăieri,
Nici iarna, nici în primăveri.
Iar dacă vara va veni,
Soarele iar îl voi momi
Cu doine, chiar cu o baladă,
Prea tare el să nu ne ardă.
Un semn că încă mai exist.
Nu-s supărat. Sunt optimist.
Nu sunt în viață un artist,
Ci doar un om, puțin cam trist.
Mă uit în casă. E pustiu.
Mă uit la ceas. Pare târziu,
Dar nu pentru ca eu să fiu
Un “tinerel” suflet candriu.
Nu sunt nebun și nici băut.
Doar, uneori, mai abătut,
Cu gândul la timpul trecut
Și la ceea ce n-am avut.
Că am ratat un an de școală,
Că n-am ajuns un om de fală,
Că nu m-am bucurat de viață
Și n-am privit soarta în față.
Incercari 