Jurnalisti cretini si articolele lor idioate.  Aici

Am citit ceea ce incerc sa comentez, aici. 

Am spume la gura si nu-mi prea iese faza cu comentatu’! Pentru ca, uneori, chestiile pe care le citesti, mai ales in publicatii de prestigiu, te lasa nu numai fara cuvinte, dar si fara aer!  Voma care ti se aduna in gat citind astfel de aberatii, neputand a o deversata pe fatza „jurnalistilor”  care scriu o astfel de cretinatate, in general o inghiti, si-ti otraveste sufletul!  Eu, azi, n-am de gand sa inghit afirmatiile cretine ale acestei „jurnalizde” de rahat! Iar eu, o umila functionara din Romania, in care Udrea e un cacat cu motz pe tocuri inalte, o invit pe Doamna Joan Smith sa vina, sa traiasca un timp, ca simplu cetatean onest in Romania, sa inghita toata umilinta pe care o inghitim noi, majoritatea, de la dejectiile umane care ne conduc, si a caror reprezentanta cu motz si Vuiton e „Madam Udrea” pe care o linge-n… tocuri!  Sa vina Joan Smith in Romania! Cizmele de cauciuc i le dam noi, ca suntem un popor milos si saritor, cand apropiatii nostri sunt la necaz. Burka ar fi de dorit sa si-o procure singura! Si s-o si poarte, cand vine in Romania! Nu din alt motiv!, ci doar ca sa nu fie recunoscuta ca semnatara a articolului in care: „Explicând că Udrea este ministru al Turismului în România, ţară afectată de inundaţii, şi că a mers în satul Săuceşti cu 20 de tone de ajutoare, între care şi ciocolată şi cutii de pantofi cu tocuri înalte, Smith afirmă: „Sper să găsesc pe cineva ca ea, dacă voi fi afectată vreodată de un dezastru natural”. Ca, daca o recunoastem… ii dam noi atatia pantofi cu toc (in degetele cu care tasteaza cretinisme!) incat n-o sa mai aiba nevoie de manichiura vreo 50 de ani, pana-i cresc alte degete!  „Autoarea articolului spune în încheiere: „Sincer, aş prefera să trăiesc într-o ţară modernă unde victimelor inundaţiilor li se oferă pantofi cu toc, decât într-o ţară în care se aşteaptă ca ele să se ascundă sub văluri cenuşii. În lupta istorică dintre burqa şi pantofii cu toc, sunt categoric de partea pantofilor”.”  Vino, Duduie, incoace! Iti dam noi Tocuri! In GURA!

Exista in viata clipe, momente aparent banale, care-ti pot schimba viata. Si pot influenta, intr-o mai mare sau mai mica masura si viata altora. Am ajuns la o varsta – care nu stiu in ce masura mi-a adus intelepciune -, dar  mi-a adus suficienta experienta de viata, ca sa pot emite, din prisma propriilor mele intamplari traite, ca nimic nu este intamplator! Exista niste „ceva-uri” care trebuie sa se intample!

In toamna tarzie a anului 2003, spalam vase. Al meu sot, Ionut, venit (nu mai stiu prin ce minune!) mai devreme de la serviciu, ma roaga sa vin langa el la calculator, ca sa ascult  3 cantece „care sigur or sa-ti placa!” Le „capatase” de la un prieten. Fix dispozitie n-aveam de auditii muzicale!, cu mainile clabucite, trebaluind prin chiuveta! Ii spun ca am treaba. Ma lasa in „clabuci” si da sonorul la maximum! 

URSITOARE! 

Nimeni nu te asteapta, 

nu mai privi in urma.

Ti se arata drumul,

hai! calca pedala!
Te chem in furtuna…

IUBI

Iubi, iubi..ai! ai, ai! ai… ai instinct de gospodina

Simt ca vine luna plina! …daca nu plec ma transform!

LUMI ALBE

Se face praf… lumea
Se face praf… lumea
Lumea mea se face praf!

Nu-mi amintesc cum am ajuns din bucatarie in dormitor, langa calculator! Ma amintesc doar, pe-un colt de pat, framantand in maini prosopul de bucatarie, si intreband: „Cine e asta? Cine canta??”

Printr-un complex (fericit) de intamplari (intamplari??) , Ionut are ocazia sa-l cunoasca pe „ala” si sa-i faca niste poze pentru un videoclip: „Cantecul avocatului” (Termopane). 

Mai trec niste luni, si „Zece Porunci” apare! Si eu sunt prezenta, alaturi de Ionut, la lansare! Atunci l-am cunoscut pe „Ala”! Pe Iubi! Pe Avocat! Pe Termopane! Pe Chiar daca! Pe Zece! Si n-am putut sa-i spun mai mult decat atat: „Imi dai voie sa te pup?”  Mi-a dat voie!

Iar lui Ionut i-am zis: „Prezentarea grafica a urmatorului album al Omului asta, TU i-o faci! Pentru ca merita! Pentru ca meriti!” 

Ceea ce… s-a intamplat! Pentru ca s-a „nascut” AUTISTUL!

(Ce minunata prietenie s-a inchegat intre noi, ce clipe, ore, zile minunate am petrecut impreuna, ce discutii in contradictoriu, ce suparari si impacari, ce tensiuni, temeri  si emotii… nu-s capabila sa vi le spun in cuvinte! Uneori cuvintele sunt prea sarace, cand e vorba de comunicare!)

AUTISTUL exista! Traieste! Respira! Si, cu siguranta, Inspira! 

Lansat pe 29 iunie la Plaza Romania, intr-un mod poate prea modest pentru valoarea lui, el este pentru voi, langa noi, si asteapta. 

VA asteapta! Cu sufletul, cu inima, cu gandul deschis! Sa-l ascultati, sa-l intelegeti, sa-l traiti. Nu vrea decat sa va bucure sufletul!  

Sa va intre in viata si sa-i dati, la randul vostru, viata!

Domnul Doctor  ne povesteste cat de greu (si ce minunat!) e sa fii tată de Haralambină! Aici!

Pe 29 iunie, la Plaza Romania, Florin Chilian a lansat  albumul Autistul.

Ionut a fost acolo si a filmat. Iata aici o mica parte.

Asteptam si restul!  Adica inceputul! 😀

Later edit: Va rog sa va uitati la cei doi tineri indragostiti! E ZECE pe buzele lor! In privirea lor! In suflet! 

Un ZECE si de la mine, pentru ei!

Later edit 2: Iata, in sfarsit, si… inceputul! 😉

Sa invatam de la caini!

N-au trecut „decat” 38 de ani de la inregistrarea acestei scenete!

Si… culmea! E la fel de valabila si azi!

Cei ce-si uita (sau ignora!) trecutul sunt condamnati sa-l retraiasca! (De obicei partile rele ale respectivului trecut!)

O fabula extrem de actuala!

Multumesc lui Mihai Gadea pentru intrebarile pe care le-a adresat presedintelui Basescu in emisiunea Sinteza Zilei din seara asta, si pentru ca mi-a amintit de fabula asta! 

Reverente Maestrului Mircea Diaconu! Cel de „ieri” si, mai ales, cel de azi! 

In contextul actual,  ma intreb cat timp si cata libertate vom mai avea sa scriem pe bloguri? Adica sa scriem pe bloguri chestii din astea, care „denigreaza institutiile statului” si ameninta „integritatea” aceluiasi „stat”. 

In cat timp ni se va restrictiona (si) accesul la internet?

Si in cat timp, si cati dintre jurnalistii si blogerii „incomozi”, vor umple puscariile, din cauza de „contra institutiilor statului”? 

Se va reconditiona Inchisoarea Doftana si se va mari, ca sa incapem toti? 

Se va relua constructia Canalului Bucuresti-Giurgiu, avand ca forta de munca jurnalisti si blogeri de factura antibasesciana si anti PDL-iana?

Daca da… Sa ma pupe-n dos! 

Si-s prima care ma inscriu pe lista de excursie la „Canal” sau la „Doftana”! 

Si nu voi inceta sa spun ca ceea ce pregateste „guvernul” pentru noi, nu este decat un GENOCID, un pumn in gura, o sinucidere (consimtita) si asistata, si un jug pe care, nu-i asa? ar trebui sa-l purtam pe umerii plecati, atat de jos plecati, incat buzele noastre sa pupe „condurul” tatucului!

Ei, bine, NU!

NU pentru asta mi-au murit prieteni, acum 20 de ani, la „partuza” data de Iliescu!

Si… „sa mor EU” daca-l las pe Basescu sa-si bata joc de viitorul copilului meu, asa cum si-a batut joc vechiul… „escu”,  de viata mea! 

Eram prea tanara ca sa-mi puna „ei” calus la gura, acum 20 de ani! Acum… dictatura lor e prea „in fasa” ca sa poata sa-mi puna mie calus!

Coloana mea e dreapta si rezistenta. Si gura nu mi-e obisnuita cu zabala! 

Si timpul, si… timpurile, sunt de partea mea! Si nu-s singura in lupta asta! 

Si-om vedea! Care-pe care!

Ne povesteste Ionut.

Writeman, pentru al sau B-cafe, i-a luat lui Florin Chilian un interviu.

Interviul il puteti vedea aici.

Banc primit astazi pe mail.

Într-o dimineaţă, stăpânitorul unei cetăţi fu trezit de nişte strigăte care se auzeau din piaţă: „Hai la mere! Mere dulci cum n-aţi mai gustat!”. Ridicându-se indispus din pat şi privind pe fereastră, văzu un târgoveţ ce vindea, într-adevăr, mere, înconjurat de o mulţime de muşterii. „Trebuie să fie tare bune merele alea”, îşi spuse mai-marele cetăţii şi, făcându-i-se poftă, îl chemă pe primul său sfetnic şi îi porunci: „Ia cinci galbeni şi mergi în piaţă să cumperi mere de la târgoveţul acela”. Primul sfetnic îl chemă pe paharnic şi îi spuse: „Uite patru galbeni, du-te şi cumpără mere”. Paharnicul se adresă, la rândul său, stolnicului: „Poftim trei galbeni, de care să cumperi mere de la târgoveţul acela”. Stolnicul îl chemă pe primul străjer îi dădu doi galbeni şi îl trimise în piaţă. Acesta dădu un galben unui străjer din subordine, iar acela se duse la târgoveţ şi îl luă la rost: „Hei, ce tot strigi aşa? Ai tulburat somnul mai-marelui cetăţii, iar drept pedeapsă mi-a poruncit să-ţi confisc căruţa asta cu mere”. 
Zis şi făcut. Întors la şeful său, străjerul se lăudă: „Am făcut un târg nemaipomenit. Cu un galben am cumpărat o jumătate din căruţa cu mere a tărgoveţului”. Primul străjer merse la stolnic: „M-am târguit şi, cu cei doi galbeni pe care mi i-ai dat am reuşit să cumpăr un sac cu mere!”. Stolnicul – repede la paharnic: „Cu trei galbeni am luat o tolbă întreagă cu mere”. Paharnicul dosi jumătate din cantitate şi apoi merse la primul sfetnic: „Iată, cei patru galbeni 
mi-au ajuns doar pentru o jumătate de tolbă cu mere”. Iar primul sfetnic se înfăţişă dinaintea stăpînitorului cetăţii şi glăsui: „Măria ta, iată, am îndeplinit porunca. Numai că de acei cinci galbeni n-am reuşit să târguiesc decât cinci mere”.
Mai-marele cetăţii muşcă dintr-un măr şi cugetă: „Hmmm… Cinci mere pentru cinci galbeni… scump, foarte scump! Şi, cu toate astea, târgoveţul acela avea o mulţime de cumpărători. Înseamnă că lumea o duce bine, are bani. Ia să măresc eu birurile!”