Am profitat de cele cateva zile de concediu care mi-au mai ramas, ca sa-mi vizitez orasul in care dorm. Nu e o gluma! Eu dorm in Ploiesti! Traiesc si muncesc in Bucuresti, si in Ploiesti doar dorm. Cand ajung in Ploiesti e deja seara, vara, si de-a dreptul noapte, iarna! Cand pleci la 7 dimineata din casa, si te intorci la 8 seara acasa… ce poti spune despre orasul in care ai locuinta? Decat ca… dormi in el?
Revenind… Am profitat de cele cateva zile de concediu ramase „fara ocupatie”, ca sa-mi vizitez orasul. Orasul pe care nu-l mai stiam de ani buni! „Centrul orasului”
Prin care nu mai trecusem de vreo doi ani batuti pe muche, dat fiind faptul ca „dorm” la periferie, aproape de gara din care plec spre serviciu, si in care revin seara de seara, in drum spre patul meu de odihna, dupa 9 ore de serviciu si 4 ore de naveta…
Mi-am luat picioarele la spinare (mananc rahat! Mi-am luat masina! Masina pe care, acum 6 ani cand m-am hotarat sa „evadez” spre Bucuresti, o puteam parca oriunde, in Ploiestiul meu provincial).
Mi-am luat, deci, masina, hotarata s-o parchez undeva, in Centru, sa-mi fie aproape de reperele pe care vrioam sa le vizitez. Ce greseala!! Cine si-ar fi putut inchipui (EU cu siguranta ca NU!) ca nu exista loc de parcare aproape de Centru, nici sa dai cu tunul!!
Am plecat acum 6 ani dintr-un oras provincial, curatel si aerisit, si m-am trezit intr-o urbe sufocata de masini, cocalarisme, jeg, fitze si urdori.
Am uitat sa precizez faptul ca am plecat sa-mi explorez urbea, avand atarnat de gat un aparat foto profesional, cu un obiectiv MARE atasat. Presupun ca imaginea unei femei in pantaloni scurti, cu un tricou de 2 lei pe ea, si cu un Canon cu obiectiv MARE atarnat de gat, a impus oarece respect si dorinta de a respecta deontologia profesionala, unei asistente de la Salvare…. Salvare chemata de doi politisti in exercirtiul functiunii, pentru un nefericit prabusit pe trotuar, intre doua masini parcate. Salvarea venise cu „Nino-nino”, parcase de-a latul strazii langa politistii chematori si victima prabusita, si din Salvare se rostogolise o bucata de sunca a-tot-stiutoare, care, inainte de a atinge cu condurul (marimea 43) asfaltul, decretase fara drept de apel: „Inca un betiv! Dracu’ sa-i ia!” Si i-a dat un ghiont in coaste, cu un condur, foarte usor! Eu nu eram acolo pe post de paparatzo, sa ne intelegem! Eu eram doar un martor… cu un aparat foto atarnat de gat! Nu m-am gandit nicio clipa sa fac poze!! Cu toate astea… un politist da coate „sunculoasei” care, dintr-o data devine extrem de „sensibila” vizavi de amaratul prabusit pe asfalt, si, cu ajutorul  politistilor si al unui alt boschetar il rastoarna pe o musama (vorbesc serios!) pe amarat, si-l arunca (la propriu!) in Salvare. Care Salvare pleaca cu „Nino-nino”, asa cum a venit.
Nu stiu daca a fost cu Happy end…
…
Am strabatut Ploiestiul meu viu, fitos, aglomerat (si plin de rahat – constat!) si m-am dus sa ma linistesc, sa ma reculeg, Sa ma simt aproape de Pamant!

Aproape de Pamant ma simt doar in Tabara, cand talpile mi-s una cu nisipul, cand de pamant nu ma desparte decat „podeaua” cortului , iar cand adorm simt ca sunt leganata de radacinile salciilor si ca eu traiesc acolo! Nu aici!

Si m-am dus! Acolo unde, cand am timp, cand pot, si cand ma cheama… ma duc! In Cimitir!
De 8 ani a murit tata! SI NU M-A CHEMAT! E departe… Si-a asumat asta! Departarea, si faptul ca ca-mi va fi greu sa-l vizitez… Dar ma cheama! Nu mortii! Ci pamantul! Linistea si nelinistea lor! M-au purtat pasii, fara sa stiu, ca si cum as fi fost fier atras de magnet, catre morminte mai vechi sau mai noi, ale unor fosti oameni pe care i-am cunoscut, sau nu.

M-a chemat Magdalena Anca – Mircea (Madalina Manole) . Un pas mai in fata si doi la stanga, m-a chemat Gabi Dobre (cu care facusem ceva emisiuni la RADIO PRAHOVA, candva…)  20 de pasi inapoi, poate 30, m-a tras de cracul pantalonului prietena din copilarie (si de-o viata!) a bunicii mele, despre care habar nu aveam ca era inmormantata acolo! Ea si…. mama si matusa prietenei mele din copilarie…

Nu sunt morbida. Dar ma simt bine in cimitire. Imi place sa ma plimb pe alei, citind epitafuri. Imi plac mormintele vechi, ale unor oameni morti de mutt…  Imi plac mormintele „proaspete” ale celor „dusi” de curand! Toate astea imi demonstreaza ca totul este efemer.  Si ca nimic nu este mai  presus sau mai prejos dact Moartea!
Totul e sa stii sa te semnezi!

A dumneavoastra, EU!

„A!” exclama azi un individ, caruia ii marturisisem ca sunt casier la o banca. „Profitabila meserie!” „Ti se pare?” il intreb, incercand sa gasesc logica pe care se baza afirmatia lui. „Da! Da!”, imi raspunde respectivul.  „Lasa, lasa! Ca stiu eu!  Stiu eu cum va completati veniturile!”

Marturisesc ca, in momentul acela, daca as fi avut o oglinda prin preajma, mi-ar fi fost frica sa ma oglindesc in ea, de teama de a nu-mi vedea ochii (mei – de obicei frumosi si discret conturati cu eye-liner) deveniti pedunculari, asemenea cu cei ai melcilor! ADICA CUM, MA??? De unde mentalitatea asta cretina ca casier=hot?? (Da, cacofonia e voita!)

Am facut un efort de vointa sa:

1) imi imping globii oculari inapoi, in orbite;

2) sa-mi stapanesc pornirea de-ai fute o palma (virtuala – pentru ca discutia se desfasura pe mes!) peste mufa cretinului interlocutor;

3) sa indes bine capacul peste oala sub presiune a nervilor mei, ce amenintau sa scape de sub control si sa improaste cu invective partenerul meu de dialog.

Mi-am inghitit furia si am tacut… Si bine am facut! Pentru ca… Dar mai bine va reproduc (cu copy-paste) dialogul:

El: Dar ce masina ai?

Eu: Un Cielo.

El: Ciudat! Lucratorii de banca isi pemit ceva mai de soi!

Eu: Nu e banca lu’ mama! Nu-s decat un rahat de casier!

El: Da, dar „rahatii” aia, primesc ciubucuri. „Uita” sa de-a restul, mai un calcul gresit, mai un comision pe naspa…

Eu: Siiiigur!  Daca era asa… zburam de mult din sistem! Eram „zburata”! Dar… ma rog, daca asta e parerea generala vizavi de casieri…

El: 99% adevarata, nu?

Eu: Nu. Deloc. Sunt casier de 18 ani si n-am furat nimic.

El: Eeee… Lasa! N-am zis ca ai furat tu! Vorbesc la modul general.

Eu: Nu e adevarat! Cei care se „ling pe degete de miere” sunt zburati rapid din sistem. Nu suntem la aprozar sa masluim cantarul!

El: Asta mi-aduce aminte de o intamplare de-a lui tata. Se intampla in ’88. A fost sa scoata 2.500 lei de la CEC. Erau bani atunci! A completat cartonul ala, dar la ghiseu, la casierie, aia a citit ca are de luat 25.000 lei, sau D-zeu stie ce-a fost in capul ei! Tata luat banii si a venit acasa.

Doar ce a apucat sa se dezbrace si sa ascunda banii in sifonier, ca… tarrr la usa! Casierita! A intrebat daca nu cumva a primit niste bani in plus de la banca.

Tata a zis ca… NU!

A inceput aia sa planga… nici ea nu stia cui i-a dat! Asta era replica ei… „CUI I-OI FI DAT, DOAMNE!?”

Lui tata i s-a facut mila de ea atunci… dar nu a avut curajul sa recunoasca, odata ce la luat pe Nu in brate! A plecat aia plangand. Dumnezeu stie ce o fi patit aia! Ideea e ca banii…  de haram au venit, de haram s-au dus…

Eu: Baaa!!!!  In ’88 un casier la CEC avea 1.200 lei leafa!!! Femeia aia a muncit 2 ani degeaba ca sa acopere gaura!!! 25.000 era o treime de Dacie!!!

…

Nu mi-a mai raspuns… Mda… Casierii de la banci sunt niste hoti!

TRAI-TI-AR TACTU’, BAAA!!!

Aceasta postare nu-mi apartine! Este preluata de aici.

Produsul 2k10

Bună ziua. Numele meu este Produsul 2k10, am treizeci de ani şi sunt mort. Scurta mea viaţă mea s-a împărţit foarte simplu: zece ani sub tutela comunistă, şi douăzeci de ani sub o administrare defectuoasă. Din a doua parte, am pierdut cel puţin cinci ani încercând să dau vina. Cred că tot ce înseamnă umanitate se reduce la instinct, iar instinctul te ghidează; astfel, atunci când ţi se întâmplă ceva trebuie să-i găseşti un motiv. La mine, le-am încercat pe toate. De aceea sunt mort, sunt un tânăr mort, omorât de lipsa unui motiv.
Cel mai comod este să dai vina pe ceilalţi, cum spuneam mai sus, pe o administraţie defectuoasă. Americanii au acest concept, se numeşte „blaming the society”, şi l-am purtat şi eu o perioadă. E greu să mă contrazici, e greu să-mi spui că toate starturile care eu trecut pe lângă mine m-au ratat din cauza mea. Pot să prezint un repertoriu bogat de scuze, bazat pe faptele sau pe lipsa faptelor altora. După ce dai vina pe ceilalţi, dai vina pe tine. E mai trist, şi cred că-ţi trebuie o doză bună de curaj să dai vina pe tine. Să spui hotărât: „singurul vinovat pentru toate insucesele mele sunt eu şi numai eu”. Nu la fel de comod ca „blaming the society”, este totuşi un motiv ancorat în realitate. Pentru că unele starturi poate n-au trecut pe lângă mine, ci eu pe lângă ele. Sunt o mulţime de lucruri pe care poţi da vina, mai ales că eu sunt prins între două mari adevăruri opuse: Evoluţia şi Degradarea. Sunt pe rând produsul Evoluţiei şi victima Degradării, sau victima Evoluţiei şi produsul Degradării. Un lucru e cert, că nu sunt nici primul, nici singurul, nici ultimul.
Sunt mort pentru că starturile mele sunt ucise de hârtiile de pe jos, de mizeria de la colţurile blocului, de internet şi de ştiri, de contemporani idioţi şi genii beţive, dansând în birturi infecte. Unitatea de măsură a valorii nu e doar schimbată, ci total dată peste cap. Înconjurat de curve şi zidari mă strecor prin cenuşiul străzilor, invizibil pentru ceilalţi, şi invizibil pentru mine. Sunt mort pentru că sunt strâns în chingile contemporane, cu un picior în Discovery Science şi cu unul în Acces Direct. N-am cerut acest lucru, n-am vrut ca milioane de semeni să aibe un UNIC VIS (autoturismul), n-am vrut ca superficialitatea să ucidă în numai douăzeci de ani orice valoare morală, lăsându-mă un neadaptat social, un patriot care-şi urăşte ţara. Am învăţat să citesc, am făcut-o citind poezii, şi-am sfârşit citind tutoriale. Am învăţat să fiu politicos, dar vorbesc limbi străine în cea mai pură limbă românească. Sunt înconjurat de ochi inexpresivi, de priviri tâmpe, de nervi, de sărăcie, de bogăţie, de jeg, de frică, sunt înconjurat de o generaţie de sacrificiu.
E ciudat, cu toţii aderăm la acest termen, şi cu toţii ne considerăm ca aparţinând unei generaţii de sacrificiu, indiferent de vârsta noastră. Fiind mort, îmi rezerv dreptul de a nu contrazice, şi spun pentru o secundă: HAIDEŢI SĂ AVEM CU TOŢII DREPTATE. Să fim cu toţii de sacrificiu, dar să punem mâna pe arme.
Mi-ar place ca fiecare să pună mâna pe arma lui, să contruiască ceva pentru cei care încă n-au murit. O armată a fantomelor, un batalion de cadavre care construiesc pentru ceilalţi. Da, am fi cu adevărat o generaţie de sacrificiu.
Dar nu suntem. Suntem doar trecători, efemeri şi insipizi. Cenuşii.

… sa luati o pauza! Deoarece cerebelii functionaresti este inca in concediu, pe o perioada nedeterminata, neprecizata ezact!

Vad ca tot intrati p-aci, cautand!

Cautand ce? Functionara e in mare lipsa de inspiratie, Si cu expiratia are mici probleme… Cat despre transpiratie… hai, mai bine sa evitam subiectul! 

Dar daca tot va incapatanati sa dati pe aici, va propun sa va folositi in mod eficient maushii din dotare si sa dati click aici. 

Am io o senzatie de satisfactie si o credinta nobila ca va veti distra copios!

N-am mai scris pe blog de o luna. 

Ce sa scriu? Chestii amuzante nu mi s-au mai intamplat. Toata lumea (din Romania) e nervoasa, incrancenata, la limita disperarii. Si eu, ca tot romanul (de rand) la fel!

Citesc bloguri…  Aceleasi subiecte, dezbatute la nesfarsit… Uneori am senzatia ca ma aflu intr-o oala in care multi, prea multi!, bat cu barosul. Si bat atat de tare, atat de des si atat de fara de folos! Am (a)surzit!

Cuvinte. Vorbe. Urlete. Toate venite din taste. E usor sa te revolti in fata unui monitor! E atat de simplu sa-ti versi furia tastand apasat, cu degete crispate de frustrare, ura si neputinta de a-ti depasi conditia de sclav.

Libertatea cuvantului! Haha! Ce gluma! Poate libertatea vantului! Cuvantul ti-e oricum ingradit! Bine… poti latra cat vrei! Inca (mai) poti! Ca si cainele cu lantul scurt, atat de scurt incat de-abia ajunge la strachina cu mancare mucegaita, la troaca ciobita in care mai e un rest de apa statuta, mai poti urla! La luna! Si mai poti spera sa te transformi in varcolac!

Numai ca luna e strasnic pazita de nori… Si tu (eu, noi, voi…) dormi. Dormi(m) somnul ratiunii! Monstii sunt treji, si prolifereaza!

Dormi, natiune, dormi! Somn usor! (Somul de veci!)

Ii sustin pe acesti oameni si ma alatur lor!

Acet text este un pamflet. Rog a fi tratat ca atare!

Bai „hartistule”! Faci scandal? Ce, ba! Ti s-a urcat democratia la devla? Baga-ti mintile-n dovleac, trantorule!

Tu! Tu ala! Care te dai in stamba cand sa ridica draperia! Dupa ce ca nu faci nimic toata ziua, doar te urci pa piedestal si racnesti din toti bojocii chestii scrise da altii, care cei mai multi sunt morti (iar aia vii nu-s mai breji dacat tine!), mai ai si pretentii?

Si tu! Ala care lalaiesti o mizerie la microfon, da-i zici „muzica”, si are niste versuri idioate in care nu e vorba nici da bani, nici da dujmani, nici da printesa ta. Comentezi, ba? 

Si tu! Tu, japitza! Da, tu! Ce, nu te prinzi ca da tine-i vorba? Te dai niznai? Fleandura ce esti! Tu care lingi mogulu’ la cur toata ziua, si nu stii dacat sa arunci cu cacat in Presedintele tarii, si in Guvern! Mars la cotet, jigodie! 

‘r-ati ai dracu’ da retardati! Io-te cine s-a apucat sa sa revolte! Ce, ma! In loc sa fiti fericiti ca va toleram, ca va lasam sa cersiti un ban da la oamenii care munceste, si nu va lasam sa muriti da foame (asa cum ati merita, putorilor!), mai faceti si pa nebunii? Da, ba! Tre sa va platiti impozitele pa drepturili da hautor! Pana si Presedintele, care munceste (spre daosebire da voi!) si le plateste! 

Ce, ba! Va vaitati ca stati la cozi? Io-te, ma!, boierii! Da’ ce ba! Mata-mare, tactu-mare, ma-ta nu statea la cozi, de cu noaptea, la lapte? La carne? La oo? Care cu scaunelu, care cu sacosa cu sticle da lapte si borcane da iaurd… Au stat! Sa va creasca pa voi! Sa va dea sa mancati, lipitorilor! 

Si-acu’ cand „traiti bine” faceti gat ca stati la coada sa va platiti impozitele pa nemunca?  Derbedeii dracu’! Mars cu fizicu’ la Fisc, pa la doo noaptea, si asezati-va la coada!

Tu! Ala cu „teatru'” lasa mastile alea doua (rasu-plansu) intr-o sacosa (vezi! Sa fie iecologica!)

Tu! Tu, ba! Cantaciosu’! Lasa mecrofonu, scripca, pianu’ sau foile alea cu linii si puncte negre si scaritze si… boabe da fasole cu catarg si steag… aia da-i zici partitura!

Iar tu, ala! Ala care latra tot timpul! Scarta-scarta pa cartie da ziar! Lasa pixu’ sau tastatura la coada ba! Ca tu esti al mai rau dantre rai! Lasa-le la coada, sa-ti tie randu’! 

Si sa-mi veniti pa la 3 noaptea, sa fiti prezenti! Ca la 8 dimineata sa deschide ghiseele unde sa va platiti impozitele pa drepturile da hautor, retardatilor! Sa platiti la bugetu statului darile! Statu’ care va tine in carca, sa huzuriti! Lichelelor!

PS: Domnu’ Gutza! Domnu’ Minune! Domnu’ Slalam! Domnu’ Peste! NU la dumneavoastra faceam referire! Doamne Fereste! Dumneavoastra reprezentati crema artistilor si a intelectualilor romani! 

Si, avand in vedere aportul pe care il aduceti acestei Tari, fie el intelectual sau moral, (mai putin material ca, deh! aveti si dumneavoastra greutati, familii mari, etc!) dumneavoastra sunteti scutiti! Atat da cozi, cat si da impozite! Da’ c-o conditie! S-o ziceti p-aia: Ooooooo, viata mea!

Ca sa placa la tot romanu’ ce apreciaza „harta”, cultura si talentu’! 

Va multumesc!

Pe toate pachetele de tigari (tigari care, in decursul unui an si jumatate s-au scumpit cu 100%!), sunt afisate poze funny. Cu cancere la gat, cu picioare etichetate, de cadavre, cu mame triste plimband carucioare fara copii, cu cu tigari indoite in semn de „organu’ priveste la papuci”, etc! Toate aceste poze sunt insotite de sloganuri moralizatoare de genul: „fumatul dauneaza grav sanatatii, fertilitatii, potentei, fumatorii mor mai tineri, samd, samd”. Corect, pana aici! 

Astept insa, cu maxim interes si rabdare, ca aceleasi pozulici funny si sloganuri moralizatoare sa fie afisate si pe: toate ambalajele fast-food-urilor cu renume, gen MacDonald’s, KFC, Burger King, precum si pe (aproape) toate alimentele, fie ele vidate, conservate, semipreparate, caca-maca-tate, pe care, in lipsa alimentelor sanatoase ce au disparut (aproape cu desavarsire) din piata Romaneasca, suntem obligati sa le cumparam! Da! Au chimicale, au E-uri, plastic, sare, gume arabice, dume guar,coloranti si arome. Evident, sintetice! Pe toate gunoaiele astea pe care le ingurgitam zilnic, in lipsa de altceva… (produsele ECO nu si le permit sarantocii ca noi!). 

Ba! Io „jur pe rosu” ca ma las da fumat! (Ca dauneaza GRAV sanatatii!) Dar o voi face cand si voi va veti lasa de mancat dejectiile din super-mark(acat)uri si din fast food-uri!

Eu… poate voi reusi sa ma las de fumat… Dar voi, de mancat? 

Mancatul (de rahat si de… rahaturi!) dauneaza grav sanatatii!

Prefer sa mor de un cancer sanatos si onest, la plamani! Va las voua „fericirea” de a muri de diabet, de infarct, de cancer la stomac sau la intestine, de ciroza, etc… , nefumand si mancand „sanatos” de la Supermarket!

🙂 Pe urna mea va scrie: „A murit pentru ca a Fumat!”  Pe monumentul vostru funerar va scrie: „A murit pentru ca A MANCAT!”

SA MANCATI BINE! Eu… imi mai aprind o tigare! 😉

(„Minanci kkt!” – imi va spune un „fan”. „Ce? Tu n-uti ey haleala de la suprmarkyet?”

„Ba da!” – ii voi raspunde! „Dar eu nu ma cufuresc pe mine, batandu-ma cu cardul de credit in piept, sustinand ca eu mananc sanatos, si ca aia care fumeaza mor mai tineri! Poate ca asa e! Mor mai tineri! Dar mai fericiti! Sunt scutiti de multe intrebari – sau comentarii – cretine!)

😛

Ma uitam azi la inregistrarea emisiunii „In Gura Presei” de miercuri, 18 august 2010. (pentru curiosi: Gugulea, vere! Ca nu-s dispusa mereu sa dau mura-n gura!) Si ma intrebam asa, ca fraiera, ignoranta, ateea, fiica lu’ bampiru’, bastarda lu’ Belzebut, anticrista, progenitura lu’ „Talpa Iadului”… (Hai!, mai! Ca deja bat campii!) …

Deci ma intrebam: Daca eu sunt sincera si nu ma ascund dupa vorbe, nu ma dau dupa vishin (adica nu torc si nu intorc cuvinte din care sa reiasa ca sunt impotriva superstitiilor, dar nu neg existenta Divinitatii – cum face Badea in emisiunea respectiva [Avantaj eu! Nu-s persoana publica!]), ce-o sa-mi faceti??

Ma ardeti pe rug? :))

😀 Imi asum riscul!

Nu cred in „divinitate”! Si-n nicio religie! Nu cred in Rai, in Iad, in Viata de Apoi, in Vesnicele Plaiuri ale Vanatorii, in „Loc cu verdeata unde nu este nici petrecere nici intristare”, blablabla… Nu cred in reincarnare, ca budistii. Nu cred in… in fine! Ati inteles unde bat!

Credeti in tot ceea ce sufletul vostru vrea sa creada! Dar nu-mi cereti mie sa cred in ceea ce credeti voi! Asa cum nici eu nu va cer sa credeti in ceea ce cred eu. Adica in nimicul care va ramane in urma disparitei fizice a umilei mele persoane!

Lasati-ma sa traiesc, pana mor, fara bruiaj mistic! Va promit solemn ca, dupa ce mor, daca VOI ati avut dreptate, va voi bantui in noptile pe care le doreati „de odihna”, si-am sa va urlu in urechi: VOI ATI AVUT DREPTATE!!”

Voi muri… si vom vedea! Pana la proba contrarie… lasati-ma sa traiesc! Fara religie!

Si iata si doua link-uri interesante!   link link

Si pentru ca n-am (inca) inspiratie, desi s-a redus cantitatea de transpiratie, va invit sa va delectati ochisorii cu imagini din Londra. Fac mai mult decat o mie de cuvinte!

Azi, Capitolul 1. 

Va urma! 😉

Cand voi avea inspiratie (nu transpiratie!), timp si confort termic, o sa va povestesc despre Londra si… vulpi. Ce are vulpea cu (era sa zic Prefectura!) Londra? O sa va spun!

Dar sa treaca odata canicula! Ca e mai lunga decat a fost concediul meu! :))

(Poza am gasit-o aici.)