Zau ca nu stiu ce se intampla! De doua zile, in banca e LINISTE! Nu in sensul ca nu am avea clienti. Pentru ca avem! Dar, nu stiu cum sa spun… sunt mai calmi, mai relaxati, mai zambitori.

Ieri am primit un buchet de crini de la un client mai vechi. 🙂  Un „domn” din toate punctele de vedere! Un domn de 70 de ani, pe care niciodata nu l-am vazut altfel decat imbracat la costum, cu cravata, si maniere impecabile, chiar si atunci cand poarta-n mana o sacosa cu zarzavaturi cumparate de alaturi, din piata. L-am intrebat cu ce ocazie imi ofera florile? „Azi e Dragobetele! mi-a raspuns. Mai mult decat florile astea, si-un zambet, nu am altceva a va oferi, in schimbul tuturor zambetelor pe care mi le-ati oferit peste an!” Si i-am mai daruit un zambet!

Azi am primit iarasi flori! De la o doamna, trecuta si domnia sa, de 70 de ani. Nu mi-e clienta, decat rareori… Primeste odata la cateva luni bani de la rudele din UK, prin intermediul serviciului acela de transfer de bani, de care am mai pomenit. I-am dat banii, a plecat si s-a intors cu lalele. „Pentru ce imi dati flori?” am intrebat-o. „Pentru ca sunteti amabila si zambiti tuturor!”

Aceste doua reactii ale clientilor mei m-au pus pe ganduri… E ceva in neregula aici! Tu, client, sa fii recunoscator pentru amabilitatea si zambetele unui functionar care are OBLIGATIA sa fie amabil cu clientii? Caruia II SCRIE IN FISA POSTULUI acest lucru?

Aproape ca ajunsesem la concluzia ca au facut gestul asta pentru ca sunt in varsta si pentru ca, din nefericire (stim cu totii!!), in tara asta batranii sunt considerati senili, poveri, de prisos. Si ca nimeni nu-i mai respecta… Dar… a venit un pusti caruia i-am facut un schimb valutar. Si mi-a oferit O BANANA! „Dar pentru ce…?” „Pentru ca semanati cu mama! E-n Spania, la capsuni! Dar ei ii plac bananele!”

Cred ca e ceva in aer! O relaxare, o destindere, un zambet universal… O geana de speranta, o raza de soare… Un semn ca vine primavara?

(Si crinii de la domnul, si lalelele de la doamna sunt de culoarea violet. Banana era galbena, ca orice banana! Nu stiu de ce am simtit nevoia sa precizez asta! :))

Mi s-au facut multe complimente, de-alungul vietii. Complimente de genul „imi vine sa te pup!”, „imi vine sa te strang in brate!”… Azi am primit unul mai… Dar haideti sa va spun pe scurt, povestea.

La banci, intre 15 si 20 ale lunii, sunt zilele acelea, mai… speciale. Adica zilele de plata a ratelor. Zile minunate si odihnitoare pentru casieri, care sunt binecuvantati in perioada asta, cu cozi interminabile in fata ghiseului, la care cozi stau oameni calmi, zambitori si plini de entuziasm, mai ales cand afla ca tocmai li s-a marit dobanda la credit si ca bonus primesc un nou comision. 🙂 Banca la care cu onor prestez despre munca, are si un serviciu de primire-trimitere de bani. Iar acest serviciu are si el o serie de norme, de proceduri, pe care eu trebuie sa le respect, altfel as fi nevoita sa prestez un zbor, dupa un sut in dos, dat de sefi.

La un moment dat, in fata mea se prezinta un domn care solicita sa-i eliberez niste bani primiti de domnia sa prin serviciul mai sus mentionat. Numai ca, nefiind in posesia tuturor datelor de identificare pe care sunt obligata sa i le solicit, se enerveaza progresiv. Eu solicit, povestesc ca asta-i regula, el incepe sa fiarba si solicita banii. Eu insist cu norma, el da in clocot. Coada din spatele domnului devine intai agitata, apoi incepe sa murmure a dezaprobare si nerabdare. (murmur de-ala, romanesc: „Hai domne’ nu vezi ca nu poate sa-ti dea banii? Pricepe odata si las-o sa-si vada de treaba!”) Domnul continua sa urle la mine. Eu tac. (in gand numar oi – bun exercitiu de calmare!) Cand balamucul atinge un numar destul de mare de decibeli, domnului cu pricina ii sare definitiv capacul de la oala sub presiune si, dupa ce mai urla nitel la cei de la coada, se intoarce spre mine si spune, privindu-ma cu o ura teribila: IMI VINE SA TE STRANG DE GAT!!!

Numaratul oilor facandu-si efectul, imi tin dracii in frau, in spatele ochilor, si ma adresez domnului cu voce tare si clara:

-Bine, domnule, nicio problema! Dar puteti astepta pana la sfarsitul programului? Pentru ca am senzatia ca domnii din spatele dumneavoastra n-ar fi grozav de fericiti daca m-ati strange de gat acum!

Domnul s-a inrosit la fata si a parasit incinta in secunda doi, in hohotele de ras ale martorilor. Care si-au platit, rand pe rand, rata la credite.

Am avut, din nou, o zi minunata azi, la serviciu!

Avem un client, un libanez. Mohammad. Venit in Romania la studii, acum mai bine de douazeci de ani. S-a insurat cu o romanca, a facut copii, n-a mai plecat. Acum are o afacere, pana mai ieri destul de infloritoare in constructii, vreo 100 de angajati de care tine cu dintii si unghiile si pentru care se da peste cap si face fel de fel de jonglerii pentru a gasi metoda de a nu-i da afara. Recent si-a vandut super-masina de fitze si, cand l-am intrebat de ce, ne-a zis: „Ba! Abroabe ca nu-mi mai bot blati angajatii! Am luat una mai ieftina, am mai imprumutat firma. Trece criza, cumpar fitza!” Un sufletist si un om cu un umor asa cum nu te-ai astepta sa gasesti la un arab, mai ales pentru faptul ca, in virtutea tuturor povestilor care ni se tot spun de 10 ani incoace, romanii si-au format parerea ca majoritatea arabilor sunt niste sadici teroristi. Desi vorbeste corect romaneste, Mohammad al nostru si-a pastrat accentul acela specific, sunetele acelea ragusite, H-urile guturale, si de multe ori vorbeste (la caterinca) o romana aproximativa, pastrand pe chipul negricios o mina de om incruntat si pus pe scandal. Mic de inaltime, tuciuriu si cu un par atat de negru si de lucios incat la prima vedere ai impresia ca e dat cu gel sau, -si mai rau!- nespalat, intra ca o vijelie in banca, racnind gutural: „Io dat bomba la voi, ba!” Faza la care, invariabil, clientii din incinta intepenesc instantaneu! Invariabil, noi, angajatii, pufnim de ras privind fetele panicate ale nefericitilor clienti. „Si azi, mai Mohammad?” intreaba unul dintre noi. „Si azi, bha! Si azi! Ce!? De ieri pana azi s-a schimbat guvernu’? Tot hotii aia, tot jnapanii aia sunt! Tot aia care vor sa aduca boboru’ asta in bicior de lemn (sapa de lemn – varianta libaneza!)”. Si se duce catre colegul care-i rezolva problemele legate de banca. Fetele clientilor se relaxeaza, se aude, pe ici-pe colo- un oftat de usurare, si lucrurile reintra in ordinea lor fireasca. Azi a venit Mohammad ca de obicei, si-a facut „numarul” si s-a asezat cuminte la biroul unui coleg, sa-si rezolve problemele. La un moment dat ramasese singur cu noi, angajatii. Colegul ii explica ceva si, avand impresia ca Mohammad n-a inteles, s-a apucat sa-i explice din nou. La care Mohammad, mucalit: „Ho! Am inteles, Cosmine! Ce! Crezi ca sunt turc??”

Avand… (cum sa spun? Norocul? Ghinionul?) ocazia sa lucrez in centrul Bucurestiului, exact in zona in care atat „VIP”-uri cat si cersetori , drogati si „modele”, „tigani” si „asistente” TV , „maseuze (c…ve care presteaza la un bordel cu titulatura de „Salon de masaj erotic”) locuiesc in aceeasi zona, prin banca mi se perinda zilnic lume buna, sau nebuna, dupa caz. Am atat clienti VIP (ma rog, asa se cred ei – unii din ei!) si „scursura” (asa cum ii catalogheza multi! Multi, dar prosti!!)  „Minunatele” VIP-uri intra-n banca cu o afectare pe care nici Madona nu si-ar putea-o permite (niste cantacioase tzatzoase  care au insirat un batalion de fotbalisti fara neuroni – asta-mi miroase a pleonasm!), fapturi „gingase” care se simt jignite in „amoarea” proprie, daca le ceri buletinul! Ca-ca ele estem persoane publice, si cine sunt io sa le cer LOR act de identitate??? Eu n-am bun simtz si respect fatza de ele, VIP-urile! Mai, mai! Nesimtzita de mine!

Si mai vin si tiganii cartierului. „Tiganii” MEI, care primesc saptamanal bani de la rudele din strainatate (putin imi pasa cum fac rudele alea banii!!). Tiganii MEI, carora le fac copii dpua buletin, conform normelor, si de doua ori pe saptamana, de ani buni! Si ei vin tot timpul cu buletinul, si zic „sarumana” la plecare!

Ma respecta pe mine? Nu stiu! Respecta Banca? Nu stiu! Stiu doar ca „tiganii” mei respecta ceva. Respecta regula BUNULUI SIMT. De care pseudo-vip-urile nici macar n-au auzit vreodata!

Alooooo! Cui ii mai pasa de cai??? Fie ei maro, sau verzi, pe pereti? Alo! Alo! Suntem noi, banca de la care ati luat un credit de… ohooo! Sau de oho. Sau de hmmm…

Nu conteaza! Va sunam. (Cine v-a pus sa va luati telefoane mobile??). Da. Va sunam. Noi, cei din sucursalele de la care ati luat creditul, noi cei din centrala bancii, noi cei de la firma de recuperare credite! Uneori va sunam in zile diferite, uneori sunam toti in aceeasi zi! Poate pentru o intarziere de plata de 3 zile, sau de 5, dau de 100 de zile! Va sunam si va… la cap! Mai cu bun simt, mai cu nesimtire, dupa „vorba, dupa port”… Nu ne-o mai luati in nume de rau! N-o facem de placere! N-o facem din sadism! Multi dintre noi, „negrii” de pe plantatia bancii, suntem si noi sunati pentru ca n-am reusit sa ne platim la timp ratele la credite! Cei ce va suna, cei ce va streseaza cu telefoanele, nu sunt boshii din banci, cei care au peste x.ooo EUR salariu! Sunt „sclavii” care au x.ooo RON (in cel mai fericit caz!) sau sclavii care au x00 RON!

Va enervati (pe buna dreptate!) pe noi, ca va stresam cu telefoanele… Ne injurati… Ne jigniti… Cum spuneam, noi suntem tamponul intre voi si sefii nostri… Cu urechea de care ne este lipit receptorul telefonului, auzim injuraturile voastre! In urechea „libera” sefii ne susura: „Nu recuperezi restantele, zbori!”

Stim ca aveti familii, stim ca aveti copii, stim ca traversati si voi, ca si noi, o perioada cumplita de criza! Rugamintea mea e una mica, simpla: nu ne mai injurati cand va dam telefoane! Suntem obligati s-o facem! N-o facem din sadism! Suntem OBLIGATI s-o facem! Ba, mai mult, in anumite banci se poarta ca superviorul sa te evalueze in mod pozitiv, in functie de cat de obraznic sau nesimtit esti la telefon! Ex: „Nu ne intereseaza ca n-ai bani! Imprumuta-te de la vecini si plateste-ti rata!”

Stii cum e sa faci chestia asta 8 ore pe zi? Stii cum pleci acasa? Stii! Pentru ca si tu treci prin cel putin la fel de chinuitoare probleme ale vietii! Stiu ca stii! Dar… te rog… nu ne mai injura la telefon! N-o facem din placere!

„Alo! Buna ziua! De la Banca X va sunam. Nu va suparati, v-am deranjat ca sa va reamintim ca aveti X zile restanta la rata creditului dumneavoastra! Va rugam sa nu ne injurati! Se poate fara injurii? Ne facem doar datoria! Alo?”

Lucrez intr-o banca. Vrei un schimb valutar? Imi vinzi-cumperi un euro sau 5.000 de euro? Ok! Buletinul! Completez un document in word: numarul tranzactiei, ziua, ora si minutul, numele si prenumele, seria si numarul de buletin-pasaport, banii pe care trebuie sa ii primesc, rata de schimb, banii pe care trebuie sa ii primesti. Salvez documentul intr-un folder pe desktop. Printez in doua exemplare. Te pun sa semnezi pentru acceptarea tranzactiei. (Asta insemnand ca ai belit bine ochii la tabela pe care e afisat cursul valutar si ca asta coincide cu ceea ce am scris eu pe hartia respectiva!) Ai semnat? Ok! Intru in sistemul bancii, in campul de schimb valutar, si completez urmatoarele (din nou!): nume, prenume, CNP, buletin serie, numar, adresa (strada, nr, bloc, scara, apartament, sector, oras, judet). Printez buletinul de schimb valutar. Semnezi. Ai vandut – cumparat peste 5.000 EUR? Te-am halit! Mai completezi “declaratia privind sursa fondurilor” si “declaratia privind beneficiarul real”! In care scrii de cate doua ori: Nume, prenume, adresa, CNP, profesie, semnezi ca esti beneficiarul, declari pe proprie raspundere ca suma reprezinta economii, sau provine din vanzari, mosteniri, donatii, sau alte asemenea.
Pentru a schimba 1 EUR-4.999 EUR, imi ia 7 minute si 4 hartii. Pentru a schimba 5.000 EUR imi ia 14 minute si 16 hartii!!!
Asta fac zilnic… Si nu stiu ce zambete, ce glume, ce remarci asupra vremii sau gripei porcine sa mai fac in timpul asta, ca sa nu se enerveze clientul si sa nu-mi traga un scuipat, de furie ca-l tin atata timp in fata ghiseului pentru un amarat de schimb valutar!

NU! Nu e vina bancii! Nu banca la care alegi sa-ti faci schimbul valutar e vinovata de timpul pe care-l pierzi tu in fata ghiseului! Este o reglementare a BNR, urmare a reglementarilor OPC (oficiul pentru protectia consumatorului).

Da! Acel OPC pe care l-a durut la basca (si pe care-l doare, in continuare, contra spagi grase) de casele de schimb valutar care, oricate formulare ar fi obligate sa intocmeasca, vor prospera. De ce? (Acum va pot insira…: merge si fara buletin, primesc si bancnote uzate, nu fac copii dupa cartea de identitate, au dat, dau si vor da in continuare tzepe mari clientilor, si… chiar daca nu avem dovezi concrete, banuim cu totii cui apartin sau cui cotizeaza.)

Pe cale de consecinta, bancile fac din ce in ce mai multe hartii de acoperire si siguranta, timpul pentru un schimb valutar creste, nemultumirea clientului vizavi de timpul pierdut in fata ghiseului bancii creste… si… clientul (acela care schimba 20-50-100 de EUR), prefera sa mearga la o casa de schimb valutar, sa piarda 2-3 RON, si sa castige timp.

Ceea ce nu constientizeaza e faptul ca, intr-adevar, castiga timp, pierde 2-3 RON, dar umfla conturile unor intrelopi carora li se falfaie de reglementarile BNR si OPC

Ma scuzati daca v-am facut sa pierdeti timpul, citind aceast post! Dar… poate ca, citind acest post, timpul si atentia pe care le-ati alocat Functionarei, va vor face sa pastrati in portofel 2-3 RON-i. Pret de o ciocolata pentru copiii dumneavoastra!