Aceasta este o sesizare pe care am facut-o pe siteul Reclamatii CFR calatori. Si probabil va fi tratata ca atare! Adica cu  indiferenta…

„Incepand cu data de 4 mai 2010, din momentul in care acceleratul 1644 si-a modificat (temporar) ora sosirii in Gara Ploiesti Vest, eu, navetista fiind, am inceput sa sun la numarul 0244/ 557191, dimineata, incepand cu ora 06.10. Pentru ca doream sa aflu cate minute de intarziere are acceleratul de Satu-Mare, alternativa convenabila, in lipsa trenului cu care merg de obicei (1644). Acest accelerat de Satu Mare (1742), (desi ora de sosire trecuta in „mesul trenurilor” este 06.25 -in Ploiesti), are vesnic intarziere! Intarzierea este pe undeva intre 30 minute si 100 minute.

Neavand alternativa de a ajunge in Bucuresti cu alt tren, si nedorind sa stau in gara intre 30 minute si 100 minute, mi s-a parut convenabi sa sun la numarul mai sus mentionat, numar care apare pe site-ul CFR ca fiind numarul de informatii CFR Gara Ploiesti Vest. Cu totul intamplator (si am sa va spun si de ce!), prima data cand am sunat la acest nr. mi-a raspuns o doamna foarte amabila (era ora 06.10 dimineata), care m-a informat cate minute intarzie 1742. A doua zi, am sunat din nou, la aceeasi ora. Si am sunat din 3 in 3 minute, timp de 45 minute (uneori am rabdare!) pana in momentul in care am ajuns in gara, in fata ghiseului de informatii. Unde era un domn, abia intrat in tura, pe care l-am rugat sa-mi explice de ce telefonul din fata dumnealui (acela la care sunam de fata cu respectivul domn!) nu suna! Explicatia domnului: „Nu va suparati, eu abia am intrat in tura! Nu stiu! Cineva l-a dat pe silentios!”
Si atunci am inceput sa sun si seara, dupa ora 21. Nimic! A doua zi dimineata, incontinuu, de la 06.10, pana la 06.50, cand am ajuns din nou, sunand, in fata ghiseului de informatii. Telefonul era mut!  A treia zi, seara, sun din nou! Imi raspunde aceeasi (prima) doamna amabila. O intreb de situatia lui 1644, imi raspunde ca e nemodificata. Si o intreb daca pot sa sun a doua zi dimineata, pe la 06,10, ca sa ma informez de intarzierea lui 1742. Imi spune: „Sigur, doamna! Sunati cu toata increderea, eu voi fi aici si va raspund!” „Bine, zic! Dar eu sun de doua dimineti incontinuu si nu-mi raspunde nimeni! Credeam ca pana la 7 dimineata ghiseul de informatii e inchis!” „Ghiseul da, dar la telefon pt informatii, raspundem non-stop! Trenurile circula si noaptea!” imi raspunde amabila doamna.
O cred – si n-o cred! Sun a doua zi dimineata, la 06,05. Raspunde doamna, si imi spune cu promptitudine ce intarziere are 1742…
Seara, pe la ora 21, sun din nou (din curiozitate!). Telefonul suna… sunaaa… minute in sir. Nimic! Sun a doua zi dimineata, incepand cu ora 06.10 pana cand ajung in gara, la 06.55. Nimic! (amabila doamna nu era de serviciu!)

In concluzie, de la Gara de Vest din Ploiesti, in intervalul orar 21-07, nu pot capata informatii despre mersul trenurilor, decat atunci cand Doamna aceea amabila e de serviciu. In rest… trrrrrr…. tarrrr… tarrrr… la nesfarsit!

Imi cer scuze ca am fost atat de ampla in descrierea motivului nemultumirii mele, dar aceasta nu va aparea doar pe site-ul Reclamatii CFR, ci si pe blogul meu. Si, cu siguranta, in cel mai scurt timp, si in presa! Da! Aia de scandal! (pentru inceput!)

Cu stima, Functionara.”

Astept, cu interes, un raspuns!

Ia! Ba! Voi, astia tineri! Incetati cu facutul copiilor! Ce atatia copii? Statul da prea multi bani pentru pempers-ii boracilor vostri! Goliti vistieria statului facand mucosi! Nu sunteti in stare sa le asigurati pempersi, nu mai procreati! Statul nu e dator sa va ajute sa va cresteti limbricii!

Pentru ca Statul de astazi (adica jigodiile, clica ce se intituleaza pompos „stat”) e preocupat de cum sa-si creasca averile, pentru el (ei), fiii lor si nepotii lor! Si il doare fix in gaura curului de viitorul tarii asteia! De faptul ca, peste 20-25 de ani, daca noi, platitorii de impozite, nu mai facem copii, Romania va fi o noua Indie! Si anume populata de cei care fac azi copii multi, fara sa-i doara la basca de ajutorul pe care statul il da mamelor angajate cu carte de munca. (Ma refer la o anumita categorie de romani pentru care cuvantul „munca” e subiect de glume si mistouri.)

Blestemata tara! Pana acum 20 de ani, femeile tarii asteia erau obligate sa faca copii multi, mult mai multi decat isi doreau, fiind sortite sa-i creasca in saracie si nevoi. Azi sunt fortate fie sa nu mai faca copii, fie sa-i creasca in saracie si nevoi. Si atunci, si acum, „Statul” a avut grija…

Si acum, ca si atunci, pe greabanul nostru, al vitelor de povara, calca un mascarici cu pretentii de Ludovic la XVI-lea!

Statul sunt eu! zice. Si nu i se opune nimeni! Deocamdata…

Pana cand?

Un vizitator a dat astazi peste blogul Functionarei, cautand raspuns la intrebarea: „e suma de bani primesti dupa e donezi celule stem?”. (sic!)

Eeee… imi pare rau ca l-am dezamagit, pentru ca n-a gasit pe-aici raspunsul dorit! Dar… ca sa nu zica, doamne fereste!, ca a venit bou si a plecat vaca (sau invers!), ii dau un link. Acolo va gasi… (nu, nu raspunsul la intrebarea lui) definitia lui „a dona”: A pune la dispoziție, printr-o donație; a aduce în dar; a dărui; a da. Da! Gratis! Moca! Pe degeaba. Ofranda. Prinos. Aport. Obol.

Voi numai la bani va ganditi???

(Imaginea e de aici.)

Fiind duminica cu ploaie, timp ideal de numarat bani sau de facut copii… Si cum bani de numarat n-avem (decat cel mult ceva maruntis), iar copilul e facut deja de multisor  timp (indeajuns de multisor ca sa ne gandim ca in cativa ani putem deveni bunici!)… Cum TV nu mai consumam de ani buni, iar de internet ne plictisisem momentan, ne-am gandit sa ne distram pe la bucatarie, printre oale si cratite.

Ma rog… eu m-am gandit sa ma distrez pe-acolo, prin locul ala pe unde trec atat de rar in calitate de bucatar!

Stapanul absolut al bucatariei si magicianul ciorbitelor, fripturilor, mancarurilor sofisticate, cu nume exotice, al sosurilor  si salatelor de tot felul, imblanzitorul fructelor de mare si facatorul de minuni culinare… nu-s eu! Ci sotul meu, Ionut. (E drept ca marele merit pentru faptul ca s-a apucat de gatit, imi revine MIE! Cand s-a convins ca, intre a manca ce gatesc eu de obicei – si a risca un ulcer duodenal sau o dispepsie – , si a prelua fraiele gatitului, a ales varianta a doua! Inteleapta decizie!)

Acum sa nu credeti ca, in afara de oua fierte si cartofi prajiti, nu-s in stare sa „comit” si alte chestii comestibile… Numai ca, pentru mine, actul de „a gati” e o chestie plictisitoare. Dar, din cand in cand, ma mai apuca asa… cate-un dor de cate-o mancarica buna, care-mi place, si pe care Ionut n-o prepara din simplul motiv ca detesta respectivul aliment. Asa ca, atunci cand am chef de ciorba de burta, de sarmale in foi de  varza sau de vitza, de limba cu masline, etc, ori apelez la mama, ori… mi le fac singura.

Si, pentru ca mama mi-a transmis ca azi, din cauza ploii, n-are chef de gatit, mai ales ca pe Discovery Channel dau niste documentare cu criminali in serie… m-am decis sa-mi iau inima-n dinti si limba (de vita) din congelator, si sa comit o mancarica de Limba cu masline, dupa care salivam in gand de ceva timp.

Asa ca am patruns pe  teritoriul sacru numit bucatarie, unde deja marele chief bucatar presta de ceva vreme la o ciorba de fasole cu afumatura, dupa reteta regretatului Radu Anton Roman. Mi-am facut loc cu greu, printre maraielile si protestele stapanului sanctuarului gastronomic, si am comis-o!

Limba cu masline.

Si iata si ciorbitza „magicianului” Ionut.

Ciorba de fasole cu afumatura.

PS: Nu va speriati, cititorii mei! E prima si ultima postare cu – si despre – mancare, pe care o s-o cititi pe aici!

In cel mai rau caz… voi mai scrie despre cat de buna e painea de casa, facuta la masina de paine. A, ba nu! Ca despre asta a scris deja Ionut!

Domnul profesor Aristocle revine in forta cu acest articol. Ii uram revenire buna! Si ii amintim ca vacanta de primavara s-a incheiat! E timpul sa ne intoarcem la lupta cu Medusa! Poate vom reusi sa-i taiem capul ala plin de serpi!

Poate iese si un mic Pegas din asta…

Reducerea cu 25% a salariilor bugetarilor = dezastru.

Reducerea pensiilor cu 15% = genocid!!

Propun guvernantilor, daca tot au decis sa omoare pensionarii, macar sa-i stranga pe stadioane si sa-i impuste! E mai umana si mai lipsita de suferinta si umilinta moartea prin impuscare, decat prin infometare! In plus, vor face o economie mai mare la buget, si intr-un timp mult mai scurt, nu? Ii omori pe toti odata, cu cheltuieli minime (cat mai costa un glontz azi?).

– Dar cea mai buna solutie pentru reumplerea vistieriei statului, ar fi sa-i adunam pe ei, pe guvernanti, pe stadioane. Sa-i impuscam si sa le confiscam averile, averile alea pe care le-au crescut, ca pe cozonaci, exploatand „drojdia”. Adica pe noi! (Parerea mea! – A mea, a ta si-a altora…)

– PS: Imi cer scuze guvernantilor cinstiti, care au facut „cheag” prin mijloace cinstite! ( 😀 Glumesc! Nu exista asemenea persoane in Romania!)

Suflete de sluga…

Scrie Ionut despre ce s-a intamplat azi in Gara de Vest din Ploiesti.

Nesimtirea CFR-ului, care nu da nici un scuipat pe aia – tocmai pe aia! – platitori de abonament lunar, (aia pe care ar trebui sa-i motiveze si sa le creeze conditii bune de naveta, ca sa nu mai renunte la tren in favoarea altor mijloace de transport!) e completata cu succes de NESIMTIREA angajatilor CFR ai GARII DE VEST PLOIESTI!

De luni de zile noi, navetistii le inghitim mizeria, delasarea si – probabil! – dispretul! In nenumarate cazuri am fost tratati precum cainii vagabonzi de care e plina gara! Dau numai cateva exemple:

Cum spunea Ionut, trenul cu care noi, navetistii, plecam spre Bucuresti, ar trebui sa vina la 07,14. De obicei intarzie. 10, 15, 25, 45 minute. Na! Cand intarzierea se incadreaza in sfertul academic, treaca-mearga. Dupa regula mea de bun simt, intarzierea asta ar trebui trecuta pe tabela si „oralizata” la microfon cu, nu-i asa? macar 10 minute inainte de ora la care trenul ar trebui sa vina. Ce fac angajatii CFR ai GARII DE VEST PLOIESTI? Iaca ce fac! Vine un tren spre Bucuresti Nord – unul intarziat si el cu 50 minute. Navetistii nu dau navala in el, ca are mai putine vagoane si e mai plin. Il asteapta pe „al lor”. Exact in momentul in care respectivul tren pleaca din gara, onorabilul responsabil cu „Atentiune!”, ne informeaza: „bai, prostilor, papagalilor! Trenul „vostru” intarzie 40 minute!!!

Adica chiar nu putea sa raga in microfon informatia asta, cu 5 minute inainte, ca sa ne putem urca in trenul ce taman a plecat??? Chiar nu li se comunicase decat in secunda aia ca trenul „de navetisti” are atata intarziere???

Sau: Astepti pe peron. In gara intra un tren neanuntat. Are, din 3 in 3 vagoane cate o placuta cu destinatia… In fine, te prinzi ca e „trenul ala”! Cine nu se prinde la timp… tzeapa! Ca „microfonistul” anunta ca e „garat in statie pe linia…” cu fix 3 secunde inainte ca locomotiva s-o ia din loc! Daca n-ai fost pe peron ci in pasajul subteran… fraiere! Vii cu urmatorul! Peste doua ore!

Azi, la fel! Venim in gara la 7.05. La 7.14 ar trebui sa vina „trenul navetistilor”. Obisnuiti cu intarzierea lui… stam! Si stam… si stam… Se face 7,25… 7,35… Nimic. Niciun anunt… Impiegatul de miscare se falfaie nepasator printre noi. Il stim. Ne stie… Ne stim din vedere noi intre noi… Nu zice nimeni, nimic! Abia DUPA O JUMATATE DE ORA!!!, la presiunea unor navetisti nervosi (care mai ca n-au spart „ghiseul de informatii”), gurista de la microfon catadicseste sa ne anunte ca „trenul nostru” si-a modificat, pentru o saptamana, ora de sosire, cu O ORA!

In timpul asta, angajatii ne-au privit calm, din spatele geamurilor, pe noi, navetistii, prostii, papagalii, cum asteptam un tren ce peste noapte si-a schimbat ora sosirii!!! (Cred ca faceau si misto: uite fraierii! Stau ca idiotii pe peron!)

Aaa! Da! Seara, cand „navetistii se intoarce” au catadixit sa ne anunte de schimbarea temporara a orarului trenului de dimineata! Fain, nu? Ii durea in microfon sa ne anunte asta, de dimineata, la 7? Ca sa nu mai stam degeaba pe peron?

Sau, daca pe multi dintre ei ii „disponibilizeaza”, vor ca si noi sa ne pierdem serviciul, pe motiv de intarziere? Conform zicalei atat de dragi romanului: Sa moara si capra vecinului!

Citesc azi in Libertatea (da, Writeman! Recunosc ca ma distrez! Cand stau pe buda.) ca Alesii Nostri dau 25.000 de euro pe an pe hartie igienica! 100.000 de role pe an!

Nici nu ma mira! La cat cacat mananca… e normal sa aiba nevoie de hartie, sa se stearga. Intai la gura…

Am un „mare respect” pentru firma care se ocupa de paza si protectia sucursalei bancii la care prestez!

Ma simt zilnic protejata de agentul de securitate care, nu-i asa? imi garanteaza ca, in eventualitatea unui atac, va lua imediat toate masurile necesare, prevazute dealtfel si in contractul incheiat intre firma de Protectie si Paza si Banca la care (sunt sclav) lucrez.

Agentul nostru de paza (agenta), este o femeie de 35 de ani. Cu un retard mental lesne de sesizat. Din punct de vedere al mentalului s-a oprit undeva… la varsta de 12 ani.

Cand facem „teste”, adica pornim in mod voit alarma fonica, femeia asta se ghemuieste cu capul intre genunchi, cu palmele la urechi, si incepe sa planga! E absolut incapabila sa formeze un numar de telefon de urgenta, daca acel numar nu e scris clar pe o foaie de hartie. Telecomanda de panica, pe care ar trebui s-o poarte in permanenta asupra ei, o tine intr-un sertar… pentru ca de prea multe ori a apasat-o, la WC  fiind… De doi ani ne chinuim sa o dezbaram de „este multe” in favoarea lui „sunt”.

Acum n-as vrea sa ma intelegeti gresit! Maricica, agenta, e un om cu mult mai bun decat multi! Doar ca e… hai sa spun! –  nepotrivita pentru functia pe care o ocupa.

Maricica face cafea buna! (Daca-i amintesti zilnic, nu greseste proportia de zahar si lapte pe care o preferi la cafea!). Stie sa-ti cumpere ziarele – aceleasi pe care le cumperi de doi ani, zilnic – daca-i scrii pe un bilet ce ziare vrei. Merge in locul tau la coafor, pentru o programare. La croitor pentru o ajustare. Iti cumpara covrigi, tigari, ciorapi, iti duce hainele la curatat, iti ia o paine. Face orice, daca-i dai o fituica pe care-ti scrii doleantele…

Dar daca suna alarma… Daca vine infractoru’…

Imi vine sa rad! Nu stiu sub care birou s-ar ascunde Maricica, plangand, cu palmele pe urechi!

Ranjind, imi pun intrebarea: sub „ce umbrela” se adapostesc cei care sunt „sefi” la astfel de FIRME DE PAZA? Cei ce fac angajari? Si pe ce criterii fac angajarile?

V-am povestit de Maricica… De ce face ea zilnic, de la 8.30 la 17.30…

Nu v-am povestit  ca… de doi ani se trezeste la 4 dimineata, merge pe jos prin camp, 5 kilometri, vara, sau iarna prin nameti. Cu putin noroc, la 5.30 o preia un autobuz inghetat si intesat de „sclavi”… Asta iarna venea cu patura in sacosa. Patura cu care se apara de frigul din autobuz (daca avea bafta, prindea si loc pe scaun! Daca nu… dormea infasurata in patura si spanzurata de bare!) Acelasi autobuz o lasa, la 10-11  noaptea, la 5 km de casa ei… Pana in pat mai face o ora…

Si asta… pentru 5 milioane…

Seful ei? Fost cadru militar! Pensionar, fireste! Fo 30 da bulioane pensie si inca vreo 25 „renumeratie” de la Onor Firma de Securipupu care ma pazeste de… muste!

… Mi-ar placea sa scriu o incheiere frumoasa acestei postari. Dar m-am enervat deja povestind, si prin minte-mi trec atatea cuvinte „de lauda” la adresa Onoratei Firme de Securitate, incat, daca le-as scrie, ar rosi si blogul!, nu numai Functionara…

Astazi, 29 aprilie 2010, secolul XXI, Bucuresti, Romania.

Astazi m-am vazut pusa intr-o situatie pe care doar in filme (vechi) am mai intalnit-o: m-am vazut nevoita sa-mi scot tusiera din stampila si sa-l rog pe domnul din fata ghiseului sa-si inmoaie in tush degetul mare de la mana dreapta. Dupa care sa si-l aplice pe documentul prin care ii eliberam o suma de bani! Si nu pentru ca ar fi avut mainile paralizate, ci pentru faptul ca nu stia NICI MACAR SA SE SEMNEZE!

Nu va inchipuiti ca domnul in cauza era vreun batran de 90 de ani, ori apartinand unei anume etnii mai putin duse pe la scoala… (Am si clienti de-astia, dar macar cu litere mari de tipar si tot stiu sa-si scrie numele! ) Domnul avea 36 de ani, era din orasul Reghin si mi-a facut putin scandal, ca „ce il pun atata sa semneze? Nu vad ca banii sunt trimisi pe numele lui, ala din buletin?” Si, cu un artag demn de o cauza mai buna, m-a pus sa-i citesc ce scrie pe documentul pe care trebuia sa semneze. Ceea ce am si facut! Dupa care si-a pus amprenta…

Eu am o imaginatie destul de sprintara si o clara inclinatie spre empatie. Cu toate acestea, nu-mi pot imagina cum cineva poate trai in secolul asta, (fie si) in tara asta, intr-o capitala (ce se pretinde a fi) europeana, fara aceste doua cunostinte de baza: scrisul si cititul. Macar la nivel de grupa pregatitoare de gradinita! Nu-mi pot imagina! Eu care si la (ma scuzati!) toaleta, daca n-am ceva de citit, citesc instructiunile de pe cutiile de detergent sau de pe flacoanele de sampon…

PS: Domnul in cauza stia sa numere! Bani. Dupa ce i-a numarat de doua ori, mi-a aruncat o privire expresiva peste umarul de-acum intors, si m-a anuntat sec: „da, e corect!”. Cat despre un „multumesc”…  Noi sa fim sanatosi!