Tag Archives: Hamlet
Portocaleza inextricabilă
“Premierul Mihai liniuţă Răzvan Ungureanu, aflat joi la o conferinţă pe teme economice, nu a dorit să spună jurnaliştilor dacă a plecat trântind uşa la ultima reuniune a coaliţiei de guvernare, el începând sa râdă atunci când i s-a adresat aceasta întrebare şi iesind din clădirea în care a fost organizată conferinţa”, relatează, prin preluare, de la Mediafax, Orangenews Hotnews, abţinându-se (şi de mirare nu-i că nu-i) să părerească despre te miri ce axiofobii pudibonde sau implicaţii celeste (mă mir că nu a fost, totuşi, întrebată şi partea vătămată sau nu, respectiv uşa care delimitează coaliţia de guvernare de restul acestei lumi crude, suspicioase şi îndeobşte nerecunoscătoare).
Bietul Hamlet e nu depăşit ci aruncat, cu brutalitate, în desuet! Un nou (prin extrapolare) cargou-cult (excepţional eseu al lui Dan Ungureanu) este pe cale a se produce: a acţionat sau nu a acţionat subit subtilul M.(liniuţă) R.U. ansamblul format dintr-un cadru fix de care se prinde o tăblie mobilă de lemn sau de metal care închide sau deschide această deschizătură (este, oare, vreo cutumă a cuvintelor scurte să fie înzestrate cu definiţii lungi?) ? Dacă da, ba, dacă ba, da plus dihotomiile de rigoare datorate îngrijorării planetare cu privire la semnificaţia teleologică a hăhăielii sastisite din arsenalul la purtător al premierul secund …
Hamleteee!
Dintr-un interviu cu Andrei Şerban, Adevărul, Nr. din 1 noiembrie 2011
„Adevărul”: Dumneavoastră aţi lucrat în ultima vreme foarte mult cu actorii tineri. Care e problema teatrului actual?
Andrei Şerban: Problema e că sunt atât de multe spectacole absolut fără niciun fel de valoare, pentru că actorii nu-şi înţeleg rolul, nu ştiu ce joacă. Ca să-l înţelegi pe Hamlet îţi trebuie o viaţă întreagă, iar efortul de a te deschide uman, intelectual sau sufleteşte este uriaş şi trebuie să te facă pe tine, ca individ, să te dezvolţi. Dar, din păcate, se întâmplă invers… Aducem rolul la cât de mici suntem noi. Ceea ce scria Zeami, maestrul teatrului japonez, în urmă cu sute de ani, este uluitor de modern şi de actual. Că important este să înţelegi rolul, care se află deasupra ta, şi să devii conştient, să ai un control absolut asupra posibilităţilor tale. Spuneam undeva că în România, în acest moment, nivelul de Alzheimer în cultură este în creştere şi cred că e un mare adevăr, pentru că e greu să-i faci pe actorii tineri, şi nu numai, să fie atenţi şi să se concentreze la ceea ce li se întâmplă. Iar Alzheimerul este o boală greu de vindecat…
***
L-aM văzut, la Sibiu, pe Ciprian Scurtea (alături Ofeliei Popii, Adrian Matioc, Mariana Presecan, regizor Radu Alexandru Nica) în rolul lui Hamlet …
În mod evident a fost mai mult decât în rol şi, fireşte, nu i-a fost strict necesară o viaţă să-l înţeleagă pe nefericitul prinţ danez (care, la rândul lui – dacă tot e să intru în înţelegera a ceea ce e deasupra- a avut de înfruntat violente şi mult neînţelese crize identitare). Cumplita osteneală de pe chipul actorilor, în majoritate tineri, la sfârşitul reprezentaţiei, pe când îşi culegeau în coşul sufletelor aplauzele cuvenite, nu lasă loc la o apreciere generalizantă şi imundă de genul “problema e că sunt atât de multe spectacole absolut fără niciun fel de valoare, pentru că actorii nu-şi înţeleg rolul, nu ştiu ce joacă” …
În nebunia de multe ori voită a vremurilor pe care le străbatem se simte o nenorocită şi mofturoasă silnicie de a clasifica; prin mai 2010 tot cei de la Adevărul publicau Cele mai mari roluri Hamlet din România, un fel de cel mai cel dintre Aristide Demetriade, Mihail Pascaly, Grigore Manolescu, Constantin Nottara, Ion Manolescu, Alexandru Dan Demetrescu, Tony Bulandra, George Vraca, Constantin Nottara, George Vraca, George Calboreanu, Gheorghe Cozorici, Ştefan Iordache, Ion Caramitru, Adrian Pintea, Marcel Iureş …
Cum să-i compari ? Cum să apreciezi care dintre aceştia a înţeles (cel) mai bine neînţelesul?
Şi-mi amintesc de două versuri, care-mi sunt dragi, scrise de Zaharia Stancu:
Unii-mi spun cu cât eşti mai orb
Cu-atât lumea o vezi mai bine.

