A murit socrul meu, intr-un sat batran, populat de batrani. Tineri pe-acolo nu-s. Exceptie facand groparii (fosti puscariasi) si vreo 20 de copii abandonati de parinti, la bunicii loviti de soarta si de vremuri…

A murit socrul meu, intr-un sat batran, populat de batrani. In vremea cand il duceam pe socrul meu la cimitir, cortegiul funerar s-a intersectat cu doi recenzori. (DAAA!!! SUNTEM IN PLIN RECENSAMANT!) Va redau, mai jos, dialogul celor doi. (Au spus asta cu voce tare, si cu o anumita nuanta de fericire in glas!)

„-  Am mai „scapat” de unul! Si azi au mai murit inca doi. Daca avem noroc, mai mor inca 3 zilele astea, si ni se usureaza munca!

– La cati bosorogi sunt in satul asta… ar fi minunat ca-n trei zile sa moara toti, si am scapa de munca!”

Ni-s chiar atat de „povara” parintii si bunicii nostri batrani, incat nu mai avem niciun fel de consideratie pentru ei? Am ajuns atat de „caini” incat sa consideram moatea unui batran un fapt benefic pentru noi, o „usurare”, un „am scapat de munca”??

Blestemat e poporul care-si trateaza cu dispret batranii! Blestemat e poporul care-si desconsidera batranii, adica propriul lor trecut! Poporul care-si dispretuieste batranii, trecutul… e condamnat la a nu avea un viitor! Va fi, pe veci, acest popor,  doar o furnica pe banda lui Moebius. Traind doar pentru a merge in bucla, spre moarte. Neavand dorinta de a evolua.

Somn usor, Romanie, oriunde te-ar recenza! Si oricine!