Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a anunţat că efectuează o vizită la Kiev pentru discuţii cu omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, precum şi la Cernobîl, cu ocazia împlinirii a 40 de ani de la accidentul nuclear din 1986. Vizita are ca scop participarea la acţiuni de comemorare a victimelor şi a persoanelor implicate în limitarea […]
Constructorul german Porsche intenţionează să îşi vândă participaţiile deţinute în producătorii de automobile sportive Bugatti şi Rimac către un consorţiu condus de fondul american HOF Capital, susţinut de investitori asociaţi familiei miliardarului egiptean Sawiris. Decizia vine în contextul în care conducerea companiei încearcă să îmbunătăţească performanţa financiară. Informatie preluata din publicatia "Bursa" - citeste integral […]
Ministerul Afacerilor Interne marchează, la 26 aprilie, Ziua Mondială a Proprietăţii Intelectuale, atrăgând atenţia că produsele contrafăcute şi conţinutul piratat continuă să reprezinte un risc pentru cetăţeni şi pentru mediul economic. Instituţia subliniază că structurile sale intensifică măsurile de combatere a infracţiunilor economice care afectează siguranţa publică. Informatie preluata din publicatia "Bursa" - citeste integral […]
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit, în Portul Constanţa, un autoturism căutat de autorităţile suedeze, care urma să fie exportat în Georgia. Cazul a fost identificat în cadrul activităţilor specifice de control desfăşurate în zona portuară. Informatie preluata din publicatia "Bursa" - citeste integral articolul - click aici
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit, în Marea Neagră, mai multe plase de pescuit ilegale, cu o lungime totală de aproximativ 950 de metri, în care erau capturate şase exemplare de sturion, cinci delfini şi un rechin. Acţiunea se înscrie în activităţile de prevenire şi combatere a pescuitului ilegal, nedeclarat şi […]
Senatorul USR Ciprian Rus, preşedintele Comisiei pentru comunicaţii, tehnologia informaţiei şi inteligenţă artificială, a depus o propunere legislativă pentru crearea cadrului legislativ unitar de digitalizare a tuturor instituţiilor statului. Informatie preluata din publicatia "Bursa" - citeste integral articolul - click aici
Creşterea producţiei de energie solară şi eoliană nu garantează scăderea preţului final la consumator. Ea poate reduce preţul în anumite ore, dar poate creşte costul total al sistemului dacă este făcută fără reţele adaptate, stocare, flexibilitate, capacităţi de echilibrare, pieţe lichide, reguli corecte pentru prosumatori, management performant şi coordonare instituţională. Informatie preluata din publicatia "Bursa" […]
Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a fost evacuat de la cina anuală a Asociaţiei Corespondenţilor de la Casa Albă, desfăşurată la Washington, după ce focuri de armă au fost trase în exteriorul locaţiei. Incidentul a avut loc sâmbătă seara, la hotelul Washington Hilton, unde se desfăşura evenimentul anual dedicat presei. Informatie preluata din publicatia "Bursa" […]
Iranul a reluat zborurile comerciale de pe aeroportul internaţional din Teheran, pentru prima dată de la atacurile lansate de Statele Unite şi Israel asupra ţării în urmă cu două luni. Reluarea operaţiunilor marchează o etapă de revenire a traficului aerian după perturbările majore din regiune. Informatie preluata din publicatia "Bursa" - citeste integral articolul - […]
Ministerul Afacerilor Externe al Ucrainei a marcat împlinirea a 40 de ani de la dezastrul de la Cernobîl, subliniind că accidentul din 26 aprilie 1986 rămâne and #8222;cel mai mare dezastru provocat de om din istorie and #8221;. Diplomaţia ucraineană arată că acest moment este dedicat comemorării victimelor şi recunoaşterii eforturilor celor care au intervenit […]
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro